Sunt oameni care din naștere nu pot lua un bacalaureat.

Este adevărat, nu toți suntem dăruiți de către Mama Natură cu suficientă minte încît să putem trece prin 12 ani de școală și să ne însușim complet cunoștințele necesare pentru a putea susține cu succes un examen de bacalaureat și pentru a-l promova. Și vorbesc despre un examen de bacalaureat așa cum se cuvine, nu de un simulacru. Asta fără să amintesc de faptul că aproape 80%, dacă nu mai mult, din examen reprezintă regurgitarea de informație memorizată și atît. Nu vreau să mă gîndesc ce rezultate s-ar obține dacă în cadrul bacalaureatului s-ar pune accent pe gîndire liberă, pe creativitate, pe raționament, pe logică, pe autenticitate. Evident că în asta joacă un rol important și sistemul de învățămînt, sistem construit în jurul practicii comode de predare și ascultare ulterioară a materiei predate, cu o relativ mică acceptare a libertății de gîndire a elevilor.

În fond, este mult mai simplu să aplici un șablon peste 20 de lucrări și să bifezi greșelile decît să corectezi 20 de lucrări diferite, să le analizezi, să urmărești firul raționamentului, să cîntărești argumentele și să notezi. Sistemul are hibele lui, nu cred să existe unul perfect, poate fi îmbunătățit însă. Dacă se vrea.

Revenind la ideea predispoziției din naștere a capacității de a promova un examen de bacalaureat. Probabil că foarte mulți se gîndesc că orice om are o inteligență nativă cu care se naște și care, cultivată corespunzător, îi poate asigura promovarea examenului. Nimic mai neadevărat. În teorie asta sună foarte optimist, este una dintre premisele ideologiei unei lumi perfecte. Realitatea însă neagă concret asta. Este adevărat că este ușor de crezut că orice copil, crescut într-un mediu sănătos, oferindu-i-se îngrijirea, dragostea și educația necesare, poate parcurge cu succes anii de școală necesari pentru a ajunge la vîrsta bacalaureatului și poate să îl și promoveze. Or, realitatea iarăși ne arată că asta nu este așa.

Exemple sunt destule, chiar dacă mulți nu vor să le vadă. Chiar și în acest caz se poate spune că totuși materialul necesar pentru ca examenul să devină accesibil există în capul tuturor. Nici asta nu este adevărat. Nu trebuie uitat nici o clipă că una dintre caracteristicile principale ale naturii este varietatea. Asta înseamnă că nu toți suntem dotați, dăruiți cu aceeași cantitate de materie cenușie ce funcționează la capacitate mare. Mai direct spus, nu toți suntem la fel de deștepți din naștere. În caz contrar, ar fi plină lumea de Einstein, Arhimede, Mendeleev, Eratostene, Pitagora și alții.

Natura are la îndemînă selecția naturală de care face uz, iar ea alege să să dea fiecăruia mai multă sau mai puțină minte, la întîmplare. Nici chiar factorul genetic nu este 100% corect, poți să te naști cu mai puțină minte din doi părinți foarte deștepți. Asta este realitatea, chit că vrem sau nu vrem să o acceptăm. Asta este varietatea naturală, iar ea nu ține cont de îndîrjirea unora de a nu o accepta. Idealismul este bun pe hîrtie, în practică apar date concrete care îi contravin.

Sunt oameni, așadar, care nu pot lua un bacalaureat. Bun. Nu este nicio problemă în asta. Un om care nu este suficient de dotat pentru a putea promova bacalaureatul poate fi dăruit cu înclinație către ceva anume, către o activitate, ceva ce îi place să facă și care se poate transforma într-o meserie. Am să dau un exemplu la îndemînă: îi place foarte mult lemnul și să lucreze cu el. Atunci cînd îl cauți îl găsești cioplind sau ciocănind într-o bucată de lemn, rindeluiește o scîndură sau șlefuiește un picior de scaun. Ba chiar îl găsești pe internet căutînd informații despre ceea ce îl interesează.

Ce e de făcut în acest caz?

La fel de simplu: îl îndrepți către o școală de arte și meserii sau către o școală profesională, unde poate învăța să își dezvolte pasiunea și să ajungă să o transforme într-o meserie. Ce rost are să îl obligi să treacă prin atîția ani de școală, dacă va reuși să treacă prin toți? Este riscant, abandonul este foarte probabil. Și în felul ăsta nu ai făcut decît să ratezi viitorul unui om, doar din cauză că ai impresia eronată că ai un copil suficient de deștept încît să promoveze bacalaureatul. Și ai fi putut evita asta lăsîndu-l să învețe ceea ce îi place. Și după 2 sau 3 ani de școală în domeniul care îl pasionează ar obține o diplomă care să ateste că într-adevăr a învățat ceva util. Și va fi obținut și cultura generală atît de adusă în discuție de toată lumea, fără a îi analiza însă toate implicațiile. Pentru că și în acest caz, nu poți cere tuturor să aibă cultură generală. Sună dur dar și aici realitatea vorbește. De ce? Pentru că sunt oameni pe care pur și simplu nu îi interesează de cultura generală. Or, nu îi poți obliga, nu îi poți forța să învețe cine știe ce doar de dragul de a mai bifa o reușită pe listele oficiale. Învățătura cu forța să zicem că este bună, dar pînă la un punct. Cînd cineva chiar nu vrea, îl lași în pace. Asta este realitatea.

Există o tendință de a asemăna examenul de bacalaureat cu o confirmare a faptului că cel care îl promovează este deștept, inteligent. Nici asta nu este adevărat. Sau cel puțin nu mai este. Sau și mai bine zis, din punct de vedere tehnic, nu este. Pentru că printr-un absurd complex de împrejurări, poți pica pe subiect, cum se spune, și scriind cît de cît coerent să reușești să obții notă de trecere. Dar asta nu denotă inteligentă ci noroc. Inteligența nu are legătură cu examenul de bacalaureat.

Examenul de bacalaureat, cel puțin în forma lui actuală, este un examen de verificare a unor cunoștințe acumulate și memorizate mecanic de-a lungul unor ani de școală. Îl poți promova doar regurgitînd informație, fără a fi inteligent. Altă realitate. Dar există oameni care nu sunt dăruiți din naștere de către Mama Natură cu capacitatea de a memoriza, așa că nu sunt capabili să treacă cu succes de examinare. Asta este realitatea. Mama natură e parșivă, nu ne dă tuturor ceea ce poate ne-am dori. Pe unii îi face mai deștepți și mai capabili, pe alții nu.

Poți lua examenul de bacalaureat fără să fii inteligent și poți să fii inteligent dar fără a fi capabil să promovezi examenul acela. Poți însă să îți folosești inteligența în alte direcții, cultivîndu-ți o pasiune, o îndemînare, o pricepere în așa fel încît să o transformi într-o meserie. Inteligența este de foarte multe feluri. O altă mare greșeală pe care o fac mulți este să lege inteligența de obligativitatea de a avea cine știe ce studii (superioare).

Altă greșeală enormă. Poți găsi inteligență într-un om cu doar 8 clase dar cu care să poți purta conversații extraordinar de inteligente și pe teme din cele mai variate. De ce? Pentru că s-a cultivat, a citit poate, are experiență de viață. Poți în același fel să încerci să porți o conversație cu un om cu studii superioare și să constați că nu ai cu cine să stai de vorbă. Altă realitate. Proști cu diplomă este o expresie cît se poate de reală, chiar dacă foarte dureroasă. Hîrtia vinde omul și nu invers. Din păcate.

Nu toți suntem inteligenți din naștere și nu toți suntem dotați din naștere cu ceea ce ne trebuie pentru a fi capabili să susținem și să promovăm examenul de bacalaureat. Asta este realitatea. Există însă soluții pentru cei care nu sunt înzestrați de Mama Natură cu cele trebuitoare pentru un asemenea examen. Se pricep la ceva, le place să facă ceva, au îndemînare, înclinație către ceva anume.

Ar trebui să li se permită și să li se faciliteze cele necesare pentru a își cultiva înclinațiile. Lumea nu are nevoie doar de ingineri, medici, chimiști sau economiști. Lumea are nevoie și de electricieni, tîmplari, geamgii, instalatori. Ca în armată, dacă ar fi toți generali cine ar mai merge pe cîmpul de luptă? Or, nu oricine este făcut să fie general.

Asta este realitatea. Dar evident că îți trebuie puțină gîndire logică, puțin raționament și o vedere obiectivă pentru a o putea înțelege. În caz contrar, revoltă și înjurături, că atît te duce capul.

Citiți și Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață…

Pe Victor îl găsiți și aici.