firimiturile de admirație rămase

de la cina în doi,

încăpățânate, nu se aruncă

în gol. au dospit neuroni cosmici, prin terminații

tresare-n sigilii un amonit,

ca o coamă de idol.

timpul se coace pictat pe șubrede trepiede

la infinit se-mpart cămăruțele inimii de sidef. în fiecare 

 zace, încolăcit, Arhimede

și tace frumos, unghiular. dragostea mea,

nu ai sfârșit.

 mă-nalță spirală din scoica 

ce s-a rănit într-o perlă. dar,

de tine lipsită, sunt

un tril fără mierlă.

foto tumblr.com

Citește și numai sau nu încă, roz