Un gând de iarnă

Adrian Păunescu

Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,
Atunci să cânţi peste al vieţii zaţ,
Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.

 

Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Şi, cu puterea disperării dulci,
Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.

Se vor aşterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumoasă, să apari
La marile instanţe ale iernii.

Şi-apoi să ningă mult, ca-n fraţii Grimm,
Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.

Citiți și Ce frumosaă ești în prag de iarnă