Astăzi este Ziua Internațională a Scrisului de mână… Ce bine că ne mai amintim, din când în când, că emoția se transmite mai ușor grafologic, că scrisul poate spune atât de multe despre oameni și, în plus, nu greșește niciodată!
Am ales să celebrăm această zi prezentându-vă câteva manuscrise, mai mult sau mai puțin cunoscute, care să vă spună că scriitorii sunt oameni vii care ar trebui și ei amintiți în această zi, și că, între toți oamenii, ei au lăsat pe filele acelea ore, zile, trudă, meșteșug…
În 25 ianuarie 1902, Titu Maiorescu donează Academiei Române o parte din manuscrisele lui Mihai Eminescu, însoțindu-le cu următorul text: „De la Mihail Eminescu posed – dăruite mie de dânsul în diferite ocaziuni – multe manuscrise, parte poezii publicate, parte încercari, fragmente și variante de poezii nepublicate, parte studii, traduceri și articole în proză. Toate aceste manuscripte, așa cum se află: în cărți cartonate, în caiete cusute și în foi volante, vi le trimit alăturat și le dăruiesc la rândul meu Academiei Române, pentru a servi celor ce vor ocupă în viitor de cercetări mai amănunțite asupra vieții și activității marelui poet.”
Iată și scrisoarea trimisă de marele critic după înmormântarea poetului:
Un manuscris al lui Emil Cioran ne readuce în memorie vastele sale preocupări filozofice, precum și una dintre temele preferate, libertatea. Iată cee spunea: „Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm… Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”
Și o poezie de Nichita Stănescu, pentru că nu se poate fără „poetul care vorbea cu îngerii”: „Spune nu doar acela care îl ştie pe da. Însă el, care ştie totul, la nu şi da are foile rupte.”, spunea el în Elegia întâia…
Într-un editorial publicat în The Guardian și citat de ziare.com, Umberto Eco, celebrul scriitor italian, făcea o pledoarie impresionantă despre însemnătatea scrisului de mână și reîntoarcerea la acest bun obicei care ne poate feri de tehnologizarea care desensibilizează și obturează comunicarea dintre oameni:
