Privește cerul!
Privește-i claritatea, griul de neconceput, perfecțiunea. Privește-i norii, răsăritul și apusul, curcubeul ce-l găzduiește generos. Privește-i lacrimile neșterse de timp.
Privește-i bucuria. Privește-l tot. Asta ești tu! Privește-l îndelung și te vei înțelege, vei ști ce să faci, să simți sau să visezi.
Vei ști să te colorezi, să te înnorezi, să zâmbești timid sau din toată plenitudinea sufletului tău, vei ști să plângi șoptit sau zguduită de toate poverile ce-ți par imposibil de dus.
Nu uita, cerul ești tu. Ai curajul să te vezi în toată splendoarea ta.
Privește-te!
Și nu uita:
”Nori de diferite dimensiuni și forme care vin și pleacă, simpli invitați trecători. Ceea ce rămâne este doar cerul, care este întotdeauna același. Ceea ce este ceva care există și, în același timp, nu există. Care are o substanță și în același timp nu are.”(Haruki Murakami)
“În cer nu există purtători de comori care nu au fost pe pământ purtători de cruci.” (Spurgeon)
“Cine se așază în fundul fântânii pentru a privi cerul va spune că este mic.” (Han Yu, China)
“Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale.” (Marcel Proust)
“O limpede picătură de rouă reflectă mai mult cer decât pământul.” (Vasile Alecsandri)
“Cerul este pâinea zilnică a ochilor.” (Ralph Waldo Emerson)
”Cerul este visul mării.” (Ioan Gyuri Pascu)
Foto credit: Fabiola Ion
Cine sunt eu? Mă întrebam adesea când îmi permiteam luxul de a lăsa eu-ul din mine să iasă la lumină. Sunt litere și scris. Sunt muzică în timpuri reci și ploioase. Sunt zâmbet oricum, oriunde. Sunt iubire, inocență și pasiune. Sunt cuvinte nerostite și vise împlinite. Sunt eșecuri și dezamăgiri. Sunt tot ce mi-am dorit să fiu, dar cu permanenta dorință de a avea întotdeauna un gând bun, o faptă pe măsură și un vis îndrăzneț.
