După succesul obţinut cu filmul biografic, La Môme, cineastul Oliver Dahan şi-a concentrat atenţia asupra unei alte celebrităţi feminine, de astă-dată, o incontestabilă figură mitologică a celei de-a şaptea arte, Grace Kelly.

În 1956, după fastuosul mariaj cu prinţul Rainier de Monaco, Grace Kelly trebuie să aleagă între profesia de actriţă şi obligaţiile princiare într-un micuţ, dar foarte vechi, regat european. Grace de Monaco (2014) este un obiect cinematografic calibrat pentru a aduce un omagiu farmecului olimpian al interpretei principale. Perioada aleasă pentru reliefarea personalităţii acestei femei celebre este una dificilă, anii ’60, când Franţa gaulistă ameninţa cu anexarea micului principat de Monaco, din pricina evaziunilor fiscale. Dificultăţile prin care trece cuplul princiar sunt amplificate şi de presiunile financiar-politice, dar şi de seducţia artistică; Alfred Hitchcock îi propusese muzei sale să o încarneze pe dificila Marnie, într-o nouă peliculă hollywoodiană. Prinsă mereu la mijloc, Grace trebuie să opteze. Este nevoită să renunţe pentru totdeauna la viaţa artistică şi să înveţe noul său rol, acela de „Son Altesse Sérénissime, la Princesse Grace de Monaco ”.

Nu putem să nu observăm similitudinile dintre destinul lui Grace şi cel al celebrei Lady Di, a cărei viaţă a fost recent ecranizată în Diana (2013) – două caractere puternice, mame, dar şi femei pasionale. Totuşi, se poate spune că ele au avut parcursuri diametral opuse; Diana a încercat să se desprindă din rigorile vieţii de palat ale familiei regale, pe când Grace încearcă să domnească renunţând la tot ceea ce era american pentru a câştiga inimile celor din regatul de adopţie. Dahan a preferat-o pe actriţa cameleonică Nicole Kidman, deşi ea are doar vag aerul lui Grace Kelly. Ca şi în cazul lui Marion Cotillard (din La Môme), regizorul îi conferă actriţei rolul de muză şi ne invită în universul intim al prinţesei. Realizatorul i-a lăsat interpretei libertatea de-a îi căuta identitatea lui Grace de Monaco. Nicole Kidman nu caută să ne fascineze, ci doar întruchipează un rol. Este un delicat gest artistic pentru a-i oferi un omagiu celei care-a fost un icon al cinematografiei. Actriţa australiană emană aerul misterios al blondei reci, care pulsa de ardoare. Într-un amestec ce are cam toate ingredientele unei poveşti siropoase, cineastul aduce în faţa spectatorului alt gen de relaţii. Sclipirile dintre Frumoasă şi Prinţ trec în plan secund, evitând sentimentalismul mieros.

Theatrical release poster

Relaţia dintre Grace şi Rainier este abordată cu o parcimonie de cuvinte, lăsând loc gesturilor şi privirilor (multe gros-planuri cu ochii, adesea, înroşiţi ai Prinţesei). Tim Roth, mereu impecabil, este aici un Rainier / Ray plin de îndoieli şi tensiuni, dar vădit îndrăgostit de soţia sa. Din distribuţie, mai fac parte veteranul Frank Langella, în rolul părintelui Francis Tucker (confesorul lui Grace) şi expresiva actriţă spaniolă Paz Vega, întrupând-o pe irezistibila Maria Callas. Scenariul încearcă să expedieze pericolul dulceagului şi, de aceea, îmbină intimul cu politica (monegascii văzuţi ca nişte membri ai Rotary Club), ca două sfere interdependente.

Grace, Princess of Monaco (Nicole Kidman) ©️ Picture Supplied

Criza politică din Franţa implicată în războiul din Algeria devine motorul acţiunii dramatice din Grace de Monaco. În acest context tulbure, starul de cinema, Grace Kelly, se vede nevoită să opereze transformări. Ea va renunţa definitiv la numele de vedetă şi la timiditatea de fetiţă din Philadelphia şi va declara: „Je suis Monaco”, într-un discurs ce va rămâne în analele istoriei. Olivier Dahan s-a străduit să ne arate că orice artificiu e superflu când o prinţesă a cinema-ului devine prinţesă a inimilor. Albastrul intens din privirea lui Nicole Kidman exprimă o melancolie soră cu tristeţea. În spatele acelei „Son Altesse Sérénissime”, se va ascunde mereu o femeie simplă, dar profundă în sentimente, ce-şi dorea cu ardoare povestea ei. Este o bună ocazie de-a reflecta asupra profesiei de actor. Ca să ne ducă în palatul din regatul Monaco, regizorul filmează fără prea multă complezenţă, încercând să surprindă emoţia în sursă. I se poate reproşa, totuşi, excesul de estetism în ceea ce priveşte imaginile ce-o surprind pe „Gracie”, ca într-un shooting pentru reclamele Chanel sau Chopard. Decorurile naturale somptuoase, contrastul dintre culorile vii şi cele pastelate vor să cristalizeze conflictul interior al lui Grace, dar filmul are un ritm general lent şi dialoguri lipsite de suflu.

Olivier Dahan a căutat să redea ecranului o Grace Kelly în complexitatea ei – actriţă şi femeie, întruchiparea perfectă a idealului feminin între clasă şi glamour, practicând un soi de cinema de lux. Grace de Monaco este pelicula în care visul american devine un vis franţuzesc, pardon… monegasc.

Regizor: Olivier Dahan
Scenarist: Arash Amel / Operator: Eric Gautier / Producător: Arash Amel, Uday Chopra, Pierre-Ange Le Pogam / Monteur: Olivier Gajan
Distribuţia: Nicole Kidman (Grace Kelly), Roger Ashton-Griffiths (Alfred Hitchcock), Tim Roth (Prinţul Rainier al III-lea), Milo Ventimiglia (Rupert Allan), Parker Posey (Madge Tivey-Faucon), Paz Vega (Maria Callas), Derek Jacobi (Contele Fernando D’Aillieres), Frank Langella (Părintele Francis Tucker), Geraldine Somerville (Prinţesa Antoinette), Nicholas Farrell (Jean-Charles Rey)

Via LiterNet