un dulce frison al muzicii
şi-o zi un
ceas anume
se scutură când
treci pe lângă mine şi dai
un brânci vremii
nu-ncepe niciodată cu nu chiar si atunci când spui nu
deşiră în piept mai întâi
muselina uimirii
şi fă o tumbă
rostitul nu
va suna ca o glumă
tumblr.com
Citeşte şi cu ochii larg închişi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
