Cel mai oribil cuvânt din câte cunosc este hook-up. Îmi vine să vomit de fiecare dată când mă ciocnesc de el.

Cam cât de ipocrită și de ticăloasă poate fi o societate care interzice prostituția, în schimb promovează, fără nici o rezervă așa zisa cultură hook-up? Singura dinferență între prostituție și ”random-sex”-ul consimțit (one night stands, casual- affairs etc) este faptul că prestația nu este plătită, grație consimțământului.  În rest, tabloul este același. Sigur, prostituata face sex fără dorință, fără plăcere, doar simulându-o, de aceea e plătită. Dar grețurile societății care interzice prostituția nu țin cont de cele ale femeilor și bărbaților implicați în respectiva industrie, ci de faptul că se fac și se spală bani grei în context. Nu e nici o rațiune umanistă în spatele prohibiției.

Modelul hook-up a fost inițiat  și practicat acum vreo 4-5 decenii de tineri aflați la colegiu. E lesne de înțeles  că nu era nimic grav sau scandalos. Se întâlneau la petreceri, beau și fumau câte ceva, și, firește se întâmplau și altele.  Firește că adolescenții și studenții au nevoie să descopere sexualitatea fără presiuni morale sau exigențe mature, într-un mod potrivit vârstei lor. Vor să experimenteze, să exploreze. E de înțeles că în colegiu nu e necesar să te angajezi în relații serioase.

Aceste practici însă au explodat. S-au revărsat peste malurile vârstei de 25 de ani și au trecut de porțile facultăților.  Vagabondajul sexual – aceasta ar fi traducerea corectă – după 30 de ani devine deplorabil și după 40 de ani detestabil, iar după 50 de-a dreptul penibil, pentru că el nu este decât expresia dorinței infantile de menținere într-o stare de continuă lipsă de responsabilitate și implicare, e o dorință de adolescență perpetuă (după definiția lui Jordan Peterson).  În mod analog, dacă cineva, un tânăr (18-25 de ani) ar spune: ”nu știu încotro să mă îndrept, am nevoie să mă descopăr, încă nu mi-am ales un drum  sau o meserie”  e de înțeles și de încurajat să exploreze.  În schimb, dacă la 40 de ani e la fel de confuz, vorbim de un caz patologic de lipsă de maturitate și putere de decizie și asumare, de ceea ce se cheamă o hahaleră.

În materie de practici sexuale este exact același lucru. Ce satisfacție poți găsi în brațele unei ființe necunoscute? Cum să simți împlinire de vreme ce trăiești sexualitatea într-un mod atât de barbar periferic?

Fără cunoaștere, atașament, implicare, răbdare, aprofundare, nu poți da de gustul a nimic.

E ca și cum ai vrea să interpretezi o sonată de Chopin după două ore de pian. Tot ceea ce e bun pe lume are nevoie de timp și implicare ca să capete amploare și adâncime, iar fără ele sigur că nu există mulțumire.  Un ins care zboară din floare în floare e tot mai flămând pentru că nu se hrănește, doar zboară.

Antropoloaga Camille Paglia susține că mai ales pentru femei acest tip de practică este distrugătoare și un focar permanent de depresie. Sexualitatea fără intimitate este maladivă, sufletul are nevoie de profunzime, de afecțiune, de stabilitate. Hook-up-ul, practic, anulează intimitatea și abordează domeniul sexualității, care este atât de sensibil, în spiritul practilor de bordel: totul e contractual, rece, rațional, detașat. Într-un cuvânt alienat.  Procotolul a depășit spiritul transgresiv al aventurilor de colegiu, se practică între necunoscuți și cu reguli spartane. Neatașamentul e o obligație, deci, practic, e o adevărată inițiere în perversiune. E anormal, dacă îți place un partener, dacă ești atras(ă) de el să nu tinzi către atașament,  e contra-natural. Femeile, cu cât au mai multă experiență, cu atât mărturisesc că rar și foarte rar li s-a întâmplat să găsească un partener care să le facă să se simtă împlinite sexual și că, evident, pe acela vor să îl cultive.

Paglia susține că tocmai această superficialitate întreținută de modelul hook-up face ca femeile să aibă tot mai puține șanse să aibă parte de ceea ce își doresc, pentru că, în mod semnificat, o demostrază științele biologice, femeile au mai multă nevoie de stabilitate și consecvență ca să se poată simți în elementul lor și să-și poată manifesta potențialul erotic. Femeile au nevoie de familiaritate, de stabilitate, prima și singura dată e (cu rarisime excepții) întotdeauna prost. Femeile au nevoie de timp, de răbdare, de implicare, de tandrețe, de un întreg climat intim ca să se simtă în siguranță și destinse, altminteri sunt defensive și inhibate. Dar, spune Camille Paglia,  o cultură care postulează haosul și relativismul absolut și susține cu cerbicie că nu există psihologie sexuală feminină și masculină,  nu face decât să favorizeze o formulă de manifestare sexuală a celui care se descurcă mai bine în junglă.

Aparenta anti-feminista Paglia apără dreptul la fericire al femeilor în vreme ce așa zisele feministe, cu relativismul lor care privilegiază raritatea (the oddity) și anomalia,  le obligă să se adapteze la condiții vitrege sau să subziste împotriva propriei naturi.

Noțiunea de ”eliberare sexuală” care presupune ca bărbații și femeile să aibă drepuri și acces egal la sexul ocazional, a presupus probabilitatea ca și unii și ceilalți să se bucure în mod egal de chestiune. Kim Wallen, profesor de neuroendocrinologie la Universitatea Emory, care studiază dorința femeilor, demonstrează științific, însă, că  forțele implicate în joc nu sunt câtuși de puțin comparabile și există diferențe funciare între psiho-sexualitatea femeiască și cea bărbătească.

Studiile conduse de Justin R. Garcia, biolog evolutiv la Institutul Kinsey de la Universitatea Indiana și de cercetătorii de la Universitatea Binghamton au arătat că femeile au de două ori mai multe șanse de împlinire sexuală în relații stabile. Lucrarea a fost prezentată la reuniunea anuală a Academiei Internaționale de Cercetare Sexuală și la Convenția anuală pentru științele psihologice.

Anne Campbell, profesor la Universitatea Durham din Marea Britanie, a ajuns, în urma unor studii similare – ale căror rezultate au apărut publicate în revista Springer, Human Nature – la concluzia că majoritatea femeilor încearcă senzații și sentimente negative dacă se expun unor relații sexuale episodice. ”Casual sex IS good for self-esteem – but only if you’re a ‘physically strong, narcissistic male’”. Pe românește, cultura hook-up este una adecvată bărbaților potenți și plini de ei, care nu se implică sentimental și cărora puțin le pasă de sensibilitățile femeilor. Studiul arată că experiențele pe care femeile intervievate le-au declarat negative sunt asociate regretului de a se fi lăsat folosite. Cel mai pregnant sentiment pe care îl încearcă cele mai multe în aceste condiții fiind acela de dezugust și de alienare față de propria ființă sexuală.

Cercetătorii de la Universitatea din Ohio au dovedit, de asemenea, că sexul arbitrar poate provoca depresie și gânduri de sinucidere, iar fenomenul nu se datorează vreunei îndoctrinări morale sau vreunor tabuuri sociale, ci faptului că ființa umană, dacă nu e abrutizată, resimte un puternic disconfort în a-și expune ceea ce are mai sensibil (trăirea sexuală) la contacte cu indiferența. Sexul arbitrar e rece, detașat, de multe ori fetișist și proiectează o prăpastie între corp și identitatea umană, între senzație și afect, e depersonalizat, dezintegrat, schizoid.

Această schizoidie dintre suflet și corp nu face altceva decât să adâncească senzația de neîmplinire și îi obligă pe oameni să trăiască la periferia propriei ființe.

Psihologul Jordan Peterson afirma: ”in casual sex not only the other is a casualty. You must admit that you are a casualty yourself”.

Oricum noile stiluri de viață din occident fac să dispară verticalele din expriențele erotice. Totul se întâmplă sub spectrul divertismentului și în prea mare viteză ca omul să mai apuce să savureze sau să aprofundeze ceva. Experimentul a ajuns să pătrundă subversiv în realitate, subminând necesitatea asumării. Omul are dreptul să experimenteze. Da, dar are și datoria de a mai ști câte ceva.

Sexul arbitrar nu are nici finețe, nici căldură, nici adâncime.

Citiți și De Sfântul Valentin, de aceeași autoare.