Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii. (Nicolae Iorga)

– O să trimit după ceai, se vede că iarăși ai febră… Poate ar fi bine să lași măcar un pic scrisul și să te odihnești, măcar două ceasuri…

– O nouă scrisoare de la mareșalul Antonescu… trebuie să-i răspund negreșit în seara aceasta. Mă roagă din nou să părăsesc țara, se pare că apele s-au tulburat și mai mult. Ne-a găsit o locuință în Italia, în apropiere de Milano, dar nu pot accepta, e peste demnitatea mea. Nu sunt un fugar. Sunt Iorga, încă n-am terminat tot ceea ce aveam de spus.

– Dar, dragul meu, ar trebui să te gândești că ai jertfit totul pentru familia asta mare în care noi, familia ta adevărată, abia am încăput. Ce se va alege de copii? Alina e plecată acum cu câinele, dar tare îngrijorată am găsit-o. Vede peste tot amenințări. Și apoi, cum să nu fie, a aflat și ea că te-au căutat de dimineață la Institut la București. Toate scrisorile de amenințare au trecut și prin mâinile ei. Le-a ascuns în cărțile de pe ultimul raft, aduse de la Văleni. Tare mi-e teamă de ce va urma…

– Ecaterina Iorga, eu nu mă tem. Uite cărțile mele, uite întreaga Istorie a Românilor, uite totul despre limba și literatura lor, ziarele mele, articolele și studiile mele de romanistică, tot ce-am scris despre țara asta și încă nu s-a terminat izvorul datoriei mele. Cum să plec? Mai am puțin și termin cursul acesta de istorie universală, săptămâna viitoare voi deschide o nouă epocă. Nu mi-e teamă, vezi bine. Și, în ciuda amenințărilor, voi mai scrie despre Legionari, întâi la ziar, apoi a venit vremea să încep o carte despre mișeliile acestor trădători. ”Sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă”, cum mă numesc acești vânzători de țară, nu și-a spus încă ultimul cuvânt. De ce să te miri că e neruşinat omul care s-a deprins cu ruşinea? Sunt leneşi fără suflet, care trăiesc în linişte; celor cu suflet le cresc în el buruieni veninoase, ca pe o ţarină bogată ce nu s-a învrednicit de lucru. De ce m-aș teme? Horia Sima stă ascuns în cuibul lui, Garda de Fier nu și-a întins încă peste tot hidoasele tentacule. Ce-ţi pasă de otrava ce-ţi întind duşmanii, când din conştiinţa ta curge limpede izvorul cel veşnic? Nu te supăra de critica oamenilor întunericului. Vii cu lumina în turn şi vrei să-ţi mulţumească liliecii pe care i-ai zburătăcit? Catinco, am obosit să-ți mai spun, mergi de vezi de ceaiul acela, parcă mă iau frisoanele…

istorieșicivilizatii.ro

Nicolae Iorga

E o după-amiază friguroasă de 27 noiembrie, un cer de plumb se lasă greu peste munți și topește lumina. Ultimele cuvinte se pierd în puternice bătăi în ușă. Din biroul său de la etajul vilei din Sinaia, se aud strigăte și zgomote înfundate, se trântesc uși iar ferestrele răspund cu tremolo ascuțit. Pe fața lui Iorga, un val de sudoare se pierde în părul cărunt de la tâmple și silueta masivă se profilează întunecată în penumbra pereților albi. Din holul mare, glasuri tunătoare îl cer: ”pentru interogatoriu, la București. De la Poliţia Legionară a Capitalei”, dar numele nu se aud, deși se pare că s-au prezentat.

Catinca răspunde drept, cu voce spartă, însă: ”Profesorul e bolnav, are febră. Nu vă poate însoți”. Sunt șapte tineri, în nici un caz trecuți de 30 de ani, în fața lui Iorga privesc sfidător și răstesc cu glas neiertător cinci rânduri scurte din mandat. Nicio posibilitate de scăpare, nici o intenție de a se sustrage sau de a cere explicații. Cel mai mare istoric al românilor, față în față cu călăii, cărora nu le e teamă să stea în dreptul lui și să-l privească sfidător în ochi. Au o misiune de îndeplinit, asemenea câinilor de luptă, și toată energia lor e concentrată în a-l sechestra pe cel desemnat dușman al lor și al țării.

Păstrându-și cumpătul, schițează un gest aprobator, cu credința că lucrurile nu mai pot suferi amânare și nici întoarcere din drumul lor hotărât de soartă. Istoria se scrie, de cele mai multe ori, dictată de forțe străine, care îi forțează mersul. Cu sacrificii și sânge, care pătează conștiința unui popor întreg. În ceasurile grele, ceasurile mari, de răscruce, nu poți decât să te supui, gândindu-te la ceilalți. La fiii tăi legitimi și la acei fii de viitorul cărora te-ai legat iremediabil, prin însăși viața ta. Nu e momentul nici de întrebări, nici de explicații. În privirea acestor copoi e numai ură și amenințarea forței. Abia mai are o secundă, în treacăt, să-și îmbrățișeze soția care stă să-i leșine în brațele puternice, și să-i transmită încrederea că va fi bine. Dumnezeu te întărește pentru celălalt, atunci când e în primejdie: ”În sufletele mari, viaţa bate ca valurile în stâncă şi cei mai mulţi înţeleg din ele numai nisipul ce cade.

„Dimineaţa, la orele 07.15 (28 noiembrie, n.n), s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moşia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, judeţul Prahova. Maiorul Bratu Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la faţa locului şi a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii judeţului Prahova, fiind transportat la Bucureşti şi predat familiei. Şeful de post a încheiat acte şi predat procurorului Sichitiu, când a ieşit la faţa locului unde s-a petrecut faptul. Autorii, până în prezent, nu au putut fi descoperiţi şi nici prinşi”, scrie raportul numărul 2024 din 29 noiembrie 1940, al locotenent-colonelului Alexandru Ionescu, adresat Prefecturii din Prahova.

Într-un local din apropierea Predealului, câțiva ofițeri în civil, îmbrăcați în haine negre de piele, lungi până la glezne, risipesc prin aburii alcoolului ultimele impresii de la ”locul faptei”, agitând două revolvere. ”9 cartușe am descărcat în el, nici n-a mișcat, a ascultat sentința și și-a făcut cruce, cu degetele împreunate. Un foc sau două în cap, fiindcă ne-a privit cu un dispreț pe care nu l-am înghițit. L-am lăsat acolo, în voia lupilor. Ne întoarcem la București, să facem raportul. Misiune îndeplinită.”

Raportul medico-legal numărul 5940 despre moartea istoricului, evidenția: ,,Moartea lui Nicolae Iorga, profesor universitar, în vârstă de 69 ani, a fost violentă. Ea se datoreşte unei plăgi ale capului cauzată prin armă de foc şi hemoragie internă. La examenul medical corporal nu s-a constatat nici un alt semn de violenţă”. Semnat de medicul legist Stănescu.

Savantul spusese cândva, cu glas profetic: Ce te priveşte mai puţin, e moartea ta.

Lecția e simplă: ”Dintre toate jignirile, batjocura este cea care se iartă cel mai greu”, spunea moralistul francez La Bruyère, probabil referindu-se la faptul că batjocura e arma celor pentru care inteligența și bunătatea nu mai reprezintă valori și soluții. Oricine poate face apel la mijloacele ei, pentru că ea presupune instinctualitate, prin urmare sinceritatea răutății omului fie imatur, fie înăsprit. Ea șterge, pentru cel batjocorit, orice urmă a vreunui sentiment pur sau a vreunei înțelegeri, pentru că mușcă din miezul lucrurilor grave, cu intenția de a răni și chiar de a ucide, după cum s-a văzut.

În fața muntelui, cei care batjocoresc se plâng de înălțimea lui și, neputând urca, îi ponegresc urcușul.