Dacă te-ai îndepărta puţin,
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.

Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.

(Perspectivă)

Daniel Dell’Orfano

Eşti atât de statornică în gândul meu,
Încât ai putea fi împrejmuită cu un gard.
Va fi, desigur, unul înalt, foarte înalt,
Să nu poată sări peste el aerul din restul lumii.
Şi-n vârful fiecarei şipci ascuţite câte o stea:
Ca un glob obişnuit sau, şi mai bine: capetele
Celor ce-au îndrăznit să te iubească.

 

Vino – însetaţi de curgerea eternă –
Să ne-adăpăm din jgheab de stalagmită
Şi peştera, sorbind, să ne înghită
Pecetluind intrarea în cavernă.

Un rege-ndrăgostit de-o Sulamită,
Din muntele de marmură, o pernă
Cioplind, pentru o dragoste eternă,
Când lumea toata-i numai dinamită.

Afară este viscol şi e ură –
Îmbrăţişati cresc ţurţurii în plete
Timpul s-a-ntors cu faţa la perete
Şi pân’ la viitoarea picătură –
Un secol e şi tu îmi dai o gură
Ce ţine şi de moarte şi de sete.

(Zidiţi în dragoste)