Arta de a „părăsi masa” atunci când nu mai recunoști personajele din jurul ei trebuie stăpânită cu mare precizie, precum tăietura unui chirurg priceput sau a unui arhitect care trebuie să susțină, în câțiva piloni, stabilitatea unui edificiu măreț. Pentru că, asemeni lor, urma trebuie să fie perfectă, fără cicatrici, fără durere, cu un chip nou, acela al puterii de a începe o altă și altă construcție, mult mai impunătoare, mult mai solidă, mult mai stabilă.
„Există abisuri în care cei mai mulţi dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieţii noastre, o cădere în nelinişti de care avem însă nevoie pentru a renaşte.” (Anais Nin)
I’m leaving the table
I’m out of the game
I don’t know the people
In your picture frame
If I ever loved you or no, no
It’s a crying shame if I ever loved you
If I knew your name
You don’t need a lawyer
I’m not making a claim
You don’t need to surrender
I’m not taking aim
I don’t need a lover, no, no
The wretched beast is tame
I don’t need a lover
So blow out the flame
There’s nobody missing
There is no reward
Little by little
We’re cutting the cord
We’re spending the treasure, oh, no, no
That love cannot afford
I know you can feel it
The sweetness restored
I don’t need a reason
For what I became
I’ve got these excuses
They’re tired and lame
I don’t need a pardon, no, no, no, no, no
There’s no one left to blame
I’m leaving the table
I’m out of the game
I’m leaving the table
I’m out of the game …
„Leaving the Table” este un cântec de despărțire, în care Cohen pare să reflecteze asupra propriei mortalități și asupra deciziilor pe care le-a luat de-a lungul vieții. Versurile vorbesc despre renunțarea la vechi obiceiuri, la iubire și la toate luptele sale personale. Există un sentiment de resemnare, dar și de pace, ca și cum ar accepta cu seninătate sfârșitul.
Versurile sunt caracterizate de o simplitate poetică și un stil introspectiv, tipic lui Cohen. Ele conțin multe metafore care sugerează renunțarea și sfârșitul unei călătorii lungi. Stilul muzical este unul melancolic, cu o interpretare vocală calmă și un aranjament minimalist, care completează mesajul piesei.
Piesa este produsă de Adam Cohen, fiul artistului, și este parte dintr-un album care se remarcă printr-o atmosferă sumbră și meditativă. Melodia îmbină elemente de folk și rock, cu influențe jazz, care îi conferă un caracter distinct și profund.
Melodia a fost apreciată pentru sinceritatea și profunzimea sa emoțională. Criticii au considerat piesa o reflecție autentică asupra vieții și morții, iar albumul în ansamblu a fost perceput ca o mărturie a geniului artistic al lui Leonard Cohen, care și-a încheiat cariera cu o serie de lucrări marcate de introspecție și vulnerabilitate.
Citiți și despre melodia Tears in Heaven…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
