de ziua ta îți pot număra coastele

lustruite până în prag de leșin

(gurile ce postesc înaintea ta sunt mai tot timpul

înfometate)

îmi iese mereu una

în plus de la ultimele socoate

mă lași să-ți fac o fotografie în vreme ce

sufli în lumânarea care se-aprinde

și mănânc din pâinea ta neagră și

semințele mi se scurg

pe și

ra spinării fierbinte

îți arăt apoi fotografia, o umezești cu vârful limbii

în colțul cel mai întunecat de umbra

coastelor mele 

stai acolo, nici măcar nu-ți văd ochii

ești numai oase îți scriu

 cele mai frumoase veșminte.

foto tumblr.com

Citește și patru camere