Lângă tine ..

Plouă gri și mult peste oraș
Cum plouă cu tristeți în mine.
Îmi amurgește dorul, abătut,
Că n-a găsit sălaș la tine.

De ce nu l-ai primit, femeie?
De ce l-ai alungat, pierduto?
Era flămând, era și întristat,
El te iubea, dar n-ai crezut-o.

Acum, s-a cuibărit în suflet
Ferindu-se de noi abisuri
Și curcubeul, după ploaie,
Așteaptă să-i apară-n visuri.

Plouă gri și mult peste oraș
Și-mi șterge orice gând de ură.
Încă sperând, te rog, femeie:
Scutește-mi dorul, de tortură!

O , știu iubito …

O! , știu; ești obosită și nu mai poți să plângi,
Ți-ai dăruit ființa toată, toată,
Și-n loc certitudini, himere-n brațe strângi
Și trupul, ți-e zdrobit, amar, pe roată ….
Și totuși, eu , iubito, te rog să nu te frângi!

Și eu, sub masca efemeră, ca și tine,
Ascund doar suferință și și tristețe,
Dar le înving și le îngrop adânc, în mine.
Privește-mă! Mai sunt în stare de tandrețe,
Mai cred în rostul zilei care vine.

O!, știu; de-atâta chin ești tare ostenită
Și să te prăbușești de-acum, ești gata!
Te-oprești. Arunci asupra mea, privirea rătăcită,
Ce nu așteaptă nicidecum răsplata
Și iar pornești. Spre liniștea finală, presimțită.

Te rog, oprește-te, nu te-ndrepta spre valea seacă
Unde viața , se pierde-n veci, pe sine
Și orice suferință, se îneacă.
Mai stai și-așteaptă! Depinde doar de tine,
Depinde doar de noi, ca oboseala să ne treacă.

O!, știu; ești cotropită de jale, de durere,
Dar nu face, acum, ultimul tău pas
Căci dincolo de el, iubirea noastră piere
Și vine, nechemată, ora  bunului rămas.
Oprește-te! Speranța mea, te cere.

O!, știu; ești obosită și nu mai poți să plângi
Și totuși eu, iubito, te rog să nu te frângi!

De-ar fi să te întorci cândva la mine,
Nu vreau să plângi și nici să îmi explici
Care ți-au fost cărările străine…
Revanșa-i doar a sufletelor mici.

De-ar fi să te întorci cândva la mine,
De la hotarul nopții și-al uitării,
Ți-aș da să bei din amforele pline
Vinuri de soi, cu-aromele iertării.

De-ar fi să te întorci cândva la mine,
Cu ochii blânzi și fața luminată,
Mi-aș umple inima numai de tine
Și ți-aș cânta romanța preferată.

De-ar fi să te întorci cândva la mine,
Am bea nectar din cupe de argint,
Din aur pur ne-am făuri destine
Ca să uităm în veci de visele ce mint.

De te întorci, s-o faci doar din iubire!