„Invazia marțiană” din 30 octombrie sau puterea terifiantă a știrilor false

Regie

Au trecut doar optzeci și cinci de ani de când regizorul Orson Welles a adaptat, în emisiunea sa de radio „Mercury Theatre on the Air” din Manhattan, celebrul roman SF al lui H.G. Wells –Războiul lumilor”, dezvăluind astfel, poate mai presus de intenție, puterea terifiantă a știrilor false.

La 30 octombrie 1938, el regiza invazia marțiană prin flash-uri de știri fictive și o serie de trucuri și efecte auditive speciale pentru a atrage atenţia ascultătorilor şi a crea suspans. În seara liniștită a acelei duminici, a întrerupt un program muzical de câteva ori pentru difuzarea de ştiri „urgente”, a intervievat aşa-zişi experţi și a vorbit chiar cu pretinşi martori oculari pentru a face povestea credibilă.

Orson Welles în studioul CBS, foto credit Arhiva Bettmann, via Getty Images

Surse, ziare ale vremii au susținut că spectacolul radiofonic a stârnit o panică în masă, însoțită de tot alaiul de comportamente și reacții nebunești generate de către cel mai prost sfătuitor – frica. Mitul persistă și azi.

Unii da, alții nu

Și totuși, dacă au fost mulți care au crezut faimoasa emisiune, mulți n-au făcut-o. Diferența ar trebui să ofere, dacă nu o lecție valoroasă, cel puțin un moment de reflecție.

În ultimul timp s-a format un consens cum că presa a exagerat în mod grosolan efectele difuzării lui Welles: doar o mică parte din ascultătorii radio ar fi interpretat-o drept știre reală, iar și mai puțini au făcut ceva ce ar putea fi descris drept „panică”.

Rămâne întrebarea de ce „Războiul lumilor” i-a înspăimântat pe unii, iar pe alții nu.

În 1938, răspunsul părea clar. Mulți cercetători credeau că radioul ar putea, ca un ac hipodermic, să injecteze idei direct în mintea oamenilor, convingându-i de orice – chiar și ceva la fel de fantastic ca un atac extraterestru.

Această imagine simplistă a fost respinsă, însă, de investigații ulterioare. Un sondaj realizat de Universitatea Princeton în rândul ascultătorilor înspăimântați a indicat că doar o treime a înțeles invadatorii ca fiind marțieni. Restul și-au imaginat ceva mai plauzibil, de care se temeau deja, cum ar fi o invazie nazistă, programul cristalizând toate temerile și tensiunile americane din preajma celui de-al Doilea Război Mondial.

Așadar, acea difuzare nu a scurtcircuitat, pur și simplu, intelectul și rațiunea pentru a convinge oamenii de ceva ce, altfel, nu ar crede. Nu, ea s-a strecurat prin frici, atitudini și credințe preexistente, pentru a fi validate sau infirmate în mintea fiecăruia.

Persuasiune și scepticism

Exemplele de panică au venit adesea de la oameni care au acordat credit altora. Ei au răspuns nu atât puterii radioului, cât încrederii pe care au pus-o în mesagerul lor, unii nici măcar ascultând piesa în sine.

Studiile ulterioare asupra mass-media au confirmat aceste reguli fundamentale de persuasiune.

Mesajele media nu pot, în general, să convingă publicul de ceva contrar atitudinilor sau prejudecăților existente. Dar ele pot întări puternic ceea ce oamenii cred deja.

În al doilea rând, mai ales în era rețelelor sociale, știrile false sunt cele mai puternice atunci când sunt distribuite – nu doar de surse de informații importante, ci și de oricine de pe Twitter, Facebook, etc.

Grafitti by street artist SÉRGIO ODEITH – foto tumblr.com

Mijloacele de bază de combatere a știrilor false nu s-au schimbat prea mult în ultimii 80 de ani. Mulți ascultători înspăimântați atunci de „Războiul lumilor” au încercat să verifice ceea ce au auzit, fie schimbând posturile, fie apelând autoritățile locale.

Un astfel de scepticism reflexiv poate fi și trebuie învățat. Fundamentele alfabetizării mediatice ar trebui să-și ocupe locul necesar în programele de învățământ, asigurând minții eleviilor un set de „arme” critice pe care să-l aibă mereu la îndemână în peisajul media actual.

Oricum, această problemă nu poate fi rezolvată doar la nivel individual. Rețelele de socializare, și nu numai, ocupă astăzi poziția pe care o dețineau odată acei radiodifuzori, servind drept canale de încredere pentru știri și informații. De aceea, această poziție ar trebui să vină cu imensa responsabilitate de a servi interesului public și a proteja utilizatorii de intoxicația dezinformării…

(sursa)

„Mulţi sunt educaţi să nu vorbească cu gura plină, dar o fac cu capul gol”.

Orson Welles