Vârfurile profesionale au stârnit întotdeauna fascinație și interes, venite la pachet cu un strop de invidie învelit în curiozitate.
În privința topului Cele mai frumoase poezii de dragoste din ultimii 50 de ani, însă, întocmit în iulie 2014 de comunitatea londoneză din Southbank Center – cel mai mare centru de creaţie artistică din Europa, nu poți să simți decât o mândrie (poetică :)). Pentru că două poeme, compuse de Nina Cassian și Doina Ioanid, au fost incluse în el: „The Yellow Dog/ Câinele galben”, de Doina Ioanid, și „Lady of Miracles/ Donna miraculata”, de Nina Cassian.
„Donna miraculata“
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix şi sferic,
nici zdreanţa mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
– ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind.
”Câinele galben”
Poemul „Câinele galben” a apărut în volumul „Ritmuri de îmblînzit aricioaica„, Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2010.
Pășind pe prima zăpadă din anul ăsta
Și inima mea, stropită cu vin și oțet,
Continuă să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
În timp ce coțofenele se adunau pe umărul toboșarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinței.
Numai un câine mare și galben s-a îndurat de mine,
A venit spășit și mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.
Festivalul Dragostei
„A fost greu să fim constrânşi la doar 50 de poeme, dar consider că am venit cu o ofertă minunat de bogată şi variată a unora dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din lume”, a declarat tot atunci, scriitorul James Runcie.
Poeziile au fost citite pe 20 iulie, la Londra, în cadrul unui eveniment care face parte din Festivalul Dragostei și, în același timp, din Festivalul Internaţional al Poeziei (Poetry International Festival) înfiinţat în 1967.
Cincizeci de persoane, de la actori la poeţi, au recitat atunci câte un poem.
Citește și Perseverență
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.