„Destinul a făcut să mă nasc în inima singuraticei Sardinii. Dar chiar dacă m-aş fi născut la Roma sau la Stockholm, nu aş fi fost diferită. Aş fi fost mereu ceea ce sunt – un suflet pasionat de vicisitudinile vieţii şi care percepe limpede oamenii, aşa cum sunt, crezând mereu că pot fi mai buni şi că nimeni în afară de ei nu-i împiedică să creeze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Totul este ură, sânge, durere, dar poate că totul va putea fi cucerit într-o zi prin iubire şi prin gânduri bune.”, spunea Grazia Deledda (27 septembrie 1871 – 15 august 1936), scriitoare italiană prea puțin cunoscută, dar înzestrată cu o sensibilitate extraordinară, amintind de tablourile lui Botticelli sau de muzica celestă a lui Mozart…
În scrierile ei, frumoasele peisaje ale Italiei, coastele scăldate de sălbatice valuri, oamenii care trăiesc pentru a-și dărui seninătate și iubire castă devin imagini vii pe care cititorul nu mai are cum să le uite vreodată, pentru că ele transmit, în esența lor idealistă, o filozofie de viață impregnată de sentimentul bucuriei de a trăi plenar fiecare moment, cu tristețile sau bucuriile care se rotesc necontenit. În 1929 îi este acordat Premiul Nobel pentru literatură, iar juriul argumentează această distincție astfel: „…pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care, cu o plastică claritate, zugrăvește viața de pe insula ei natală și pentru profunzimea și simpatia cu care se ocupă de problemele omenești în general…”
„Grazia Deledda era o femeie puternică și neconformistă, care nu se temea de prejudecăți, autoare a unei opere personale care își are rădăcinile în cunoașterea tradiției și culturii sardiniei”. Președintele Republicii, Sergio Mattarella, a întâmpinat cu aceste cuvinte cel de-al optsprezecelea an de la moartea scriitoarei născută la Nuorese și cel de-al nouăsprezecelea an de la conferirea „singurului premiu Nobel pentru o scriitoare italiană„, în 2016. El a apreciat în mod deosebit legătura intimă dintre creația literară și geografia spațiului natal, care a devenit matricială în opera ei, precum și „capacitatea expresivă, disipată în tonuri intime lirice și autobiografice, prin intermediul unor personaje adesea construite ca proiecții ale unei vieți idealizate.”
Lecția de viață a Graziei Deledda, al cărei nume conține în sine sugestia frumuseții eterne a universului, esențializează cu finețe de bijutier condiția umană, supusă „Marii treceri”, e simplă: „Ne schimbăm de la o zi la alta, încet, imperceptibil, sub acţiunea timpului de a cărui scurgere nimeni nu se poate feri, şi care astăzi şterge ceea ce ieri scrisese în camerele secrete ale inimii…”
***
Frunza ce cade
O frunză cade și-n plutirea ei
Pare de soare pictată în culori strălucitoare
ca niște aripi de fluture;
Atinge ușor pământul, și -apoi devine umbră, murind.
Cade Una Foglia
Cade una foglia che pare
tinta di sole, che nel cadere
ha l’iridescenza di una farfalla;
ma appena giunta a terra
si confonde con l’ombra, già morta.
(traducere personală)
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
