De Ziua Unirii Principatelor Române…
– Frate, frate, trezește-te în grabă, nu mai adăsta, că nu-i timp de somn amu!!!!
– Ce-i, omule, ce te mână, arde ceva undeva? Abia ce-am ațipit oleacă, știi de când n-am mai pus geană pe geană? De n-o fi ceva de Doamne-ajută, apoi să nu te ții Dumneata de șotii cu mine, că nu-ți merge…
– Scoală degrabă, nu-i vreme de dormit, vine Cuza!!!!
Am tresărit ca ars și m-am ridicat în capul oaselor. Mi-a trecut pe loc somnul și toată oboseala săptămânilor trecute s-a risipit ca prin minune.
N-apucasem să mă refac după zilele geroase din preajma lui 24 a lui Ghenarie, iarna grea de anul acesta ne dăduse mult de furcă, dar aveam un suflet mare ca o pâine dospită și mare bucurie simțeam în toată inima mea. Veniseră cu toții la noi, de la Cluj, de la București, care mai de care, trăsurile nu mai prididiseră să ajungă la conac, era zi mare și trebuia sărbătorită cu tot fastul. Ne îngrijisem două săptămâni să procurăm toate cele, ca să nu lipsească nimic oaspeților… ce veselie fusese… Grigorescu îmi adusese un tablou pe care-l făcuse mai zilele trecute, după seara de la Hotel Concordia, când se hotărâse ca Alexandru Cuza să fie ales domn și în Principate, și s-a sfădit mai toată seara cu Aman în legătură cu numele tabloului, amândoi se nimeriseră pe-o vorbă: Unirea Principatelor și amândoi pictaseră țărănci frumoase și rumene care țineau loc de țărișoarele noastre dragi… deh, ce ți-e și cu artiștii ăștia! Grigorescu îi povestea însuflețit lui Vlahuță de cum aflase el de ziua aceea: „Frate Alexandre, ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”…
Zbuciumatul destin al lui Cuza Vodă
– Bădie, visezi, trezește-te, frate, vine Cuza. Vi-ne Cu-za! În ce limbă să-ți traduc, omule?
– Unde vine, frate Mihai?
– La Fălticeni, unde?
Ei, asta e o veste!
– Vine de la Iași, cu diligența, în ziua de 5, mai sunt două zile, o să tragă la boierii Dăscălescu, au pus de-au ridicat patru arcuri de triumf, împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în tricolor, cumpărat de la București, din acela scump, din mătase brodată la margini cu fir de argint. Au lucrat argații toată noaptea la ele și nici acuma n-au isprăvit femeile de a le rostui…
– Hai degrabă la Primărie, să nu ne facem de ispravă, dar poruncește oamenilor să puie și la noi la poartă steagurile, să curețe drumul și să aducă vasele ale mari cu florile din curte în fața conacului, să le împodobească… să mai cate niște lumânări din cele aduse de la Paris, de-acelea care ard cu flacără mică, să ție mai mult… Nu te mai uita la mine, frate, acum că m-am deșteptat, avem treabă!
La Primărie, îi dictez secretarului nostru și tare greu mai scrie… multe mai sunt de făcut! Vine Cuza și tresare Milcovul, saltă bucuria de-o parte și de alta a malurilor… Că Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni tot de una se țin, dar vama asta ne-a tăiat în carnea noastră graniță și o simțim în fiecare zi… Și Măndica dacă vine din târgul Ieșilor tot de asta se plânge: ”Românașii noștri, tată, vai de neamul nostru cum ne pierdem datorită depărtării, ce spui, tată, om trece vadul vreodată fără grănicieri?”
Așadar: ”Să se achiziționeze, de unde se vor găsi, de Iași sau București, felinare – 850 bucăți, din cele mari, de stradă, 150 bucăți ceaune şi 600-650 ulcele de tuci cu smoală, păcură – 30 de vedre şi seu – cel puțin 60 de ocale, artificii cu lumină albă și colorată – 40 de cutii. Acestea se vor așeza pe ulițe, începând de la Primărie și până în zonele de la marginea Fălticenilor, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. De asemenea, se vor aranja buchete de flori în formă de piramidă la fiecare colț al străzilor principale și la intersecții, mai ales în direcția Mărășești. Se alocă pentru aceste cheltuieli suma de 6630 lei şi 32 parale”.
Am semnat cu mână sigură și suflet plin de agitație și de prielnica așteptare a venirii Domnitorului, despre care i-am scris mai apoi, la București, amicului B., pe care-l cunoscusem la Paris. Îmi ardea sufletul de neliniște și mâna îmi tremura toată pe condei. Zi mare!
Citiți continuarea articolului pe Catchy.ro (click AICI)
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
