Filmografia lui Wes Anderson este o avalanșă de virtuozitate,  precum un bulgăre de zăpadă, care prin rostogolire acumulează încontinuu. Răsplătit la Festivalul de Film de la Berlin cu Premiul Juriului, The Grand Budapest Hotel decorează “capela Sixtină” personală a cineastului texan eurofil.

Wes Anderson a făcut o breşă imaginară (republica Zubrowka), în istoria secolului al XX-lea, într-o fantasmagorică Europă a anilor ’30. Filmul urmăreşte aventurile lui Gustave H., bărbatul care a deţinut cheile de aur ale unuia dintre cele mai celebre hoteluri europene. Alături de fidelul Zero Moustafa, trece printr-o adevărată cursă cu obstacole în căutarea unui tablou valoros, în jurul căruia se naşte conflictul plasat într-o perioadă plină de mutaţii. Realizatorul american a menţinut întotdeauna o distanţă aproape igienică între filmele sale şi realitate, lăsând ca micile sale fantezii să pară nişte bule meticulos organizate. În cazul peliculei The Grand Budapest Hotel, imersiunea în perioada interbelică, fie şi sub masca unei fabule, este o noutate ce naşte controverse. Toate ticurile şi semnăturile sale sunt adunate şi ambalate, într-o manieră cvasi-inocentă, provocând confuzii în această lume în care totul este etichetat minuţios (lucrurile oamenilor, locurile şi chiar scenele).

Ralph Fiennes (Monsieur Gustave H) & Tony Revolori (Zero Moustafa) © Fox Searchlight Pictures

Utilizând tehnica narativă a povestirilor în ramă sau a “păpuşilor ruseşti“, aduce în discuţie teme grave, precum familia disfuncţională, boala, vanitatea, violenţa – mai toate păcatele lumii moderne. Spectatorul trece prin trei rame temporale (din 1985, 1968 până în 1932) ca să pătrundă în miezul poveştii. Un scriitor în vârstă (Tom Wilkinson) citeşte în faţa unei camere de filmat “reţeta succesului” său literar (autorii nu intervin cu nimic personal, ci doar redau poveşti auzite de ei), apoi ne este prezentată versiunea mai tânără a acestuia (Jude Law) halăduind pe coridoarele pustii ale hotelului. Acesta intră în contact cu misteriosul Moustafa Zero (F. Murray Abraham), proprietarul clădirii, care-i va povesti cum a moştenit Grand Hotel Budapest.

În această manieră, sărind peste treizeci de ani, se trece de la idee (tehnica literară a preambulului) la ilustrarea ei; de la un  romancier la personajul principal veritabil al acestei istorii: Monsieur Gustave (Ralph Fiennes) – uimitorul majordom al unui lăcaş omonim din epoca în care această instituţie venerabilă îşi trăia ultimii ani de glorie (fără vreo legătură reală cu  sanatoriul Berghof descris de Thomas Mann în Muntele vrăjit), înainte ca Europa să intre într-una dintre cele mai triste epoci. Monsieur Gustave (admirabilul Ralph Fiennes) este o figură paternală magnetică, aruncată în lada de gunoi a istoriei, dar şi majordomul gerontofil. Deopotrivă cavaler şi laş, el va lăsa o amprentă puternică în inima lui Zero Moustafa (imigrantul harnic şi devotat) ce-şi aminteşte de faptul că mentorul său ”ştia să întreţină cu mult farmec iluzia”. Relaţia dintre cei doi, mentor şi învăţăcel (desprinsă parcă din The Name of the Rose) este ca un vaccin contra morţii culturale. Gustave H. este întruchiparea melancolică a unei Europe cotropite de barbaria naziştilor şi de cupiditatea lumii industrializate.

Ralph Fiennes în rolul lui Monsieur Gustave H © Fox Searchlight Pictures

Odată instalat cadrul desfăşurării pentru tribulaţiile lui Gustave H. (acuzat pe nedrept de uciderea unei aristocrate al cărei moştenitor devenise), intriga devine fluidă, ambalată cu  multă frenezie. Moartea bătrânei doamne D. (Tilda Swinton metamorfozată) stârneşte o furtună ce se va suprapune cataclismului istoriei – puterea naziştilor, aici parodiaţi cu acel Zig-Zag, şi războiul. Formalismul cineastului face faţă acestui asalt, dublând ticurile cinematografice şi “bibelourile” vintage.

Ralph Fiennes în rolul lui Monsieur Gustave H © Fox Searchlight Pictures

Apropierea lui Wes Anderson de realitate se face printr-o strategie plină de marote vizuale. Toate referinţele (Stefan Zweig, Thomas Mann, Ernst Lubitsch, Billy Wilder) sunt reciclate şi puse pe umerii unei distribuţii familiare lui Anderson (Adrien Brody, Owen Wilson, Jason Schwartzman, Bill Murray, Willem Dafoe, Edward Norton etc) rezultând un mashup  pop-cultural cu iz de naftalină. Regăsim în această cursă continuă (scenele cu urmărirea pe sanie par desprinse din Tintin) obsesii mai vechi ale cineastului: hotelurile, simetria, filiaţia, pitorescul reinterpretat (scenele de evadare à la Prison Break), contemplarea sau viteza narativă, filmul noir sau animaţia (Fantastic Mr. Fox).

În acest context eteroclit, realizatorul bombardează spectatorul cu metafore şi cu imagini plastice conjugate cu un ritm muzical adecvat. Cu toate acestea, s-ar putea spune că Grand Budapest Hotel este marcat de o mare densitate de imagini ce ar putea duce la saturaţie. Cele optsprezece cadre maniacal realizate, panoramic-luminoase, pot să tatueze retina spectatorului cu imagini pastel ale unui euro-idealism cu parfum de levănţică.

Ralph Fiennes, Saoirse Ronan & Tony Revolori © Fox Searchlight Pictures

Tot umorul şi toată poezia ce-au fost convocate în pelicula lui Wes Anderson converg spre o concluzie bulversantă, ce conferă o dimensiune tragică surâsului smuls de la spectator. Râsul este, aici, forma unei politeţi disperate. Oratoriile funebre sunt mai accentuate decât suavele declaraţii de iubire.

Sub decorurile roz fondant, în spatele fanteziei dulci-amărui din The Grand Budapet Hotel,  se află epitaful unei culturi răvăşite de moştenitori nedemni.

The Grand Budapest Hotel

Regizor: Wes Anderson
Scenarist: Wes Anderson
Compozitor: Alexandre Desplat
Operator: Robert D. Yeoman
Producător: Wes Anderson, Steven M. Rales, Scott Rudin
Monteur: Barney Pilling

Distribuţia

Ralph Fiennes (Gustave H.)
Tony Revolori (Zero Moustafa)
Tilda Swinton (Doamna D.)
Saoirse Ronan (Agatha)
Edward Norton (Henckels)
Jude Law (Tânărul scriitor)
Bill Murray (Dl. Ivan)
Adrien Brody (Dmitri)
Owen Wilson (Dl. Chuck)
Willem Dafoe (Jopling)
Harvey Keitel (Ludwig)
Jeff Goldblum (Kovacs)
Jason Schwartzman (Dl. Jean)
F. Murray Abraham (Dl. Moustafa)
Mathieu Amalric (Serge)

Premii, nominalizări, selecţii

Festivalul internaţional de film din Berlin (2014) – Marele Premiu al Juriului: Wes Anderson
Festivalul internaţional de film din Berlin (2014) – Ursul de Aur, nominalizat: Wes Anderson

Via WebCultura