Sibiu, 12 iunie, 2023
Dragă eu din trecut,
Adolescența. Nimic nu te poate pregăti pentru așa ceva. Bineînțeles, poate ai auzit deja de ea la fiecare colț, de unde va apărea și ea când nu te aștepți. Ba de la părinți, profesori, prieteni, peste tot. Vei crede la un moment dat că această perioadă a copilăriei, a jocului, a inocenței în care îți faci de cap va ține o veșnicie, nu va avea sfârșit. Vei crede că “atunci când vei fi mare” vei face în continuare ce te taie capul, fără nicio grijă, îți vei îndeplini toate dorințele arzătoare și îți vei atinge scopurile, aspirațiile, idealurile. Nu te învinuiesc pentru asta, chiar deloc. Este firesc ca un suflet atât de pur ca al unui copil să gândească astfel. N-am putea fi numiți copii dacă nu. Însă nu vreau să sune monoton sau plictisitor (așa cum majoritatea copiilor îi fac pe adulți), odată cu începerea și pătrunderea în această perioadă de căutare a sinelui ajungem să ne concentrăm mai mult pe reflectare, dezvoltare personală, nu vom deveni supereroi, așa cum ai visat tu.
Putem numi adolescența un “paradox”, sau pe înțelesul tău un bol fără supă. Am pus accentul pe “fără”, deoarece noi suntem obligați să o gătim. Ce vreau să spun este că până vom ajunge la produsul final va trebui să trecem prin mai multe procese. În primul rând, ce fel de supă dorim să pregătim, apoi de unde vom lua ingredientele, câtă sare sau piper vom adăuga, ce ustensile vom folosi, în ce castron o vom turna. Supa reprezintă, în opinia mea, tranziția dintre cele mai frumoase două perioade ale vieții. Singura problemă este că viața nu e atât de ușoară precum prepararea unei supe. Cu toții ne-am dori să fie așa, vei vedea. “Vei vedea”. Poate una dintre cele mai auzite fraze de tine ca și copil. Una dintre cele mai enervante, fiindcă te frustra mereu acea întrebare: “Când?”.
Îți voi spune un secret. Chiar vei ajunge până la urmă „să vezi”.
Nu e o simplă vorbă aruncată în vânt. Și vei ajunge să vezi mai repede decât crezi, nu glumesc, Am aflat acest lucru pe propria mea piele. Am reușit să înțeleg cu adevărat asta prea târziu: faptul că timpul nu așteaptă pe nimeni. Faptul că viața e într-adevăr trecătoare. “Dacă timpul ar avea frunze, ce toamnă…”, cum spunea Nichita Stănescu.
Când am auzit pentru prima dată acest citat, de la tata, m-am prefăcut că l-am înțeles, de dragul lui. În realitate, nu prea aveam habar de greutatea acestor cuvinte. Nu-ți face griji, vei înțelege și tu la momentul potrivit. Te vei întreba cu ce scop poate. De ce să ai tu treabă cu astfel de fleacuri? Ei bine, nu ai. Încă. Atunci când va veni timpul să te preocupe, nu te speria dacă vei simți un gol în interior, pe care știi că nu-l mai poți umple. Asta e ce numesc eu “nostalgie”. Cu asta o asociez: un gol în suflet. Un fenomen straniu, dacă mă întrebi. Te face să te simți pierdut, dar în același timp te lasă cu un zâmbet pe buze. Nu te îngrijora încă, mai ai mult timp până la acest stadiu. Important este să nu uiți să te bucuri că s-a întâmplat, mai degrabă decât să te întristezi că s-a terminat.
Totuși, nu trebuie să te înspăimânte sosirea acestei transformări. Nu este deloc ceea ce pare. Deși adolescența vine la pachet cu schimbări iminente, să știi că te poți bucura din plin de ele. Sunt numai la începutul ei, dar mă pot baza deja pe această realitate. Sau cel puțin încerc să cred în ea. Cunosc, la fel ca tine, că viața nu e pictată doar în nuanțe de roz, dar aleg ca asta să nu mă afecteze. Te sfătuiesc să faci la fel.
Întorcându-mă la ce am menționat pe la început, atunci când vei începe să pășești pe drumul adolescenței, să știi că o să începi să vezi lumea cu alți ochi și o să îți pese mai mult de ce se întâmplă în jurul tău. Am spus că vei ajunge să te concentrezi pe autoreflecție, probabil ceva nesemnificativ din punctul tău de vedere. Te asigur că nu e deloc așa, ba este chiar opusul. În acest proces ne acordăm nouă înșine timp, căruia tu acum nu prea îi dai importanță. Timp pentru cunoaștere, meditare, dezvoltare, explorare, descoperire, iar lista poate continua. Aflăm și ne cunoaștem mai amănunțit, ce fel de persoană suntem sau vrem să devenim. Medităm mai des. Ne dezvoltăm, bineînțeles, atât fizic, cât și psihic. Ni se lărgesc orizonturile din punct de vedere moral și social. Explorăm harta sufletului nostru, iar pe drum ne descoperim adevăratele pasiuni și interese, pe lângă valori si credințe.
Vei ajunge să-ți crești propria grădină, care va deveni oglinda ta. Fiecare înflorește în ritmul și modul ei, ceea ce ne diferențiază unii de ceilalți, din fericire. Un alt sfat pe care ți-l ofer este să fi atentă pe cine lași să intre în grădina ta. E foarte sensibilă și poate fi influențată foarte ușor de oamenii din jurul tău, deci alege cu mare grijă. Odată ce te decizi, nu mai rămâne decât să o întreții și să o ajuți să înflorească. Va lua ceva timp, dar roadele de la final vor merita efortul, crede-mă.
Ți-as spune mai multe, dar consider că ar fi mai bine să te las să descoperi pe cont propriu pașii pe care trebuie să îi faci pe această cale imprevizibilă. Să nu îți fie teamă de ce va urma, ai încredere în deciziile tale și întâmpină adolescența cu brațele deschise.
Cu multă căldură, Ruxi
Pe Ruxandra Orga-Dumitriu o găsiți și AICI.
