În Postul Paștelui, prilej pentru introspecție, așezare a gândurilor și privire atentă înăuntrul nostru, vă propunem câteva vorbe pline de înțelepciune ale părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai sensibili promotori ai învățăturii creștine.

Nicolae Steinhardt, supranumit și Sihastrul de la Rohia, a fost cunoscut îndeosebi pentru extraordinara călătorie de la iudaism la ortodoxie mărturisită lumii de dincolo de temnițele politice în volumul de memorii „Jurnalul fericirii”.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.

Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.

Lumea aceasta zadarnică şi în care ni se hotărăşte soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică şi de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici.

De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.

Sursa foto: marturisitorii.ro

Atâta timp cât nu ieşim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul.

Poate că definiţia eroismului şi a sfinţeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil.

În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecţiunea – generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre -, ci dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici.

Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.

Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc. E şi foarte deştept.

Sursa: ziuarulmetropolis.ro

Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod.

Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.

Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat.

Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.

Citește și Ehei, scrisul e boierie mare si har, Interviuri cu Nicolae Steinhardt