Deși au trecut decenii de la premierele unor filme, ele rămân de neuitat în memoria cinefilului. Dintre cele inspirate din sistemul de educație american, am ales două pelicule de referință, de urmărit în tandem:

Cercul poeților dispăruți/ Dead Poets Society (1989)

Zâmbet de Mona Lisa/ Mona Lisa Smile (2003)

Ambele au acțiunea plasată în anii ’50 ai secolului trecut. Au fost ani în care adolescenții americani s-au simțit excluși de adulții trecuți prin război, ignorați și defavorizați. Atunci au început să asculte muzică despre lumea lor –  melodii despre iubirea din liceu, să organizeze petreceri zgomotoase și să fie preocupați de mașini rapide. Când au intrat în conflict cu părinții și autoritățile locale unele petreceri au fost anulate, discurile cu muzică rock’n’roll au fost interzise și elevii au fost exmatriculați pentru încălcarea mai multor reguli.

Definiție

Cercul poeților dispăruți este o dramă cinematografică cu și despre adolescenți, realizată în 1989, în regia lui Peter Weir, cu Robin Williams în rolul principal.

Data și locul acțiunii

1959 Welton Academy – un colegiu de băieți, cu internat, din statul Vermont, pe coasta de Est a Statelor Unite, New England. Instituția de învățământ este ficțională.

Subiectul
  • povestea unui profesor de literatură engleză care își inspiră elevii prin predarea poeziei cu ajutorul unor metode originale

În prima zi de școală elevii sunt surprinși de metodele de predare neortodoxe ale noului profesor de literatură engleză, John Keating, la rândul său un fost elev al colegiului.

Carpe Diem!

Lecțiile includ statul în picioare pe catedră pentru a privi viața altfel, de „sus”, elevilor li se spune să rupă pagina introductivă a manualului care conținea o formulă matematică de evaluare a poeziei și sunt invitați în timpul orei să pășească semeți în curtea colegiului, pentru a li se încuraja individualismul. Metodele sale atrag atenția intransigentului director.

La aflarea veștii că profesorul fusese membru al Cercului Poeților Dispăruți în anii de liceu, un elev reanimă clubul și, împreună cu prietenii, se strecoară afară din campus, într-o peșteră, unde citesc poezie, inclusiv compoziții proprii. Pe parcusul anului școlar lecțiile lui Keating și implicarea băieților în club îi încurajează să-și trăiască viețile după cum aleg. Unul se îndrăgostește de o majoretă drăguță, altul își descoperă pasiunea pentru teatru și primește rolul lui Puck într-o producție școlară a Visului unei nopți de iarnă, în ciuda autoritarului său tată care îl dorea medic. Keating îl ajută pe cel timid să iasă din carapace, intuindu-i potențialul. Îndrăznețul merge prea departe când publică un articol în ziarul școlii, în numele clubului, prin care solicita să fie admise și fete la Welton Academy. Directorul îl somează să dezvăluie numele membrilor clubului. O tragedie curmă brusc procesul de maturizare a băieților.

După moartea lui Robin Williams, în 2014, admiratori din toată lumea au postat pe rețelele de socializare fotografii și clipuri ce aminteau de scena finală a filmului.

Dead Poets Society (1989) Trailer #1 | Movieclips Classic Trailers – YouTube

Personajele
  • John Keating (profesorul)
  • Todd Anderson (timidul)
  • Neil Perry (aspirantul la statutul de actor de teatru)
  • Knox Overstreet (romanticul)
  • Charlie Dalton (exmatriculatul)
  • Dylan Kussman (trădătorul)

Definiție

Zâmbet de Mona Lisa este o dramă cinematografică cu și despre tinere studente, realizată în 2003, în regia lui Mike Newell, cu Julia Roberts în rolul principal.

Data și locul acțiunii

1953 Wellesley College – un colegiu pentru fete din Massachusetts, pe coasta de Est a Statelor Unite, New England

Subiectul
  • povestea unei profesoare de istoria artei care insuflă studentelor ideea unei posibile cariere, în detrimentul căsătoriei

Katherine Ann Watson este o profesoară de Istoria Artei, în vârstă de 30 de ani, sosită de la Universitatea din Los Angeles la colegiul elitist pentru fete, Wellesley. La prima oră observă că studentele au memorat întreg manualul, astfel că le introduce în studiul artei moderne care nu le fusese predată până atunci. Katherine ajunge să își cunoască bine studentele și caută să le inspire pentru a realiza mai mult în viață decât o căsătorie convenabilă.

Cea mai conservatoare dintre fete nu înțelege de ce Katherine nu este măritată și insistă pe ideea că în artă există standarde universale. Ea scrie editoriale pentru ziarul colegiului în care o atacă pe Katherine pentru că le încuraja să urmeze o carieră în loc de a deveni soții și mame casnice, așa cum fuseseră educate.  Cea timidă se întâlnește cu vărul celei dintâi. O alta visează să devină avocat, așa încât Katherine o încurajează să se înscrie la Facultatea de Drept de la Universitatea Yale. Este acceptată, dar decide să renunțe pentru a accepta rolul tradițional care i se trasase. Una dintre fete e mult mai libertină decât celelalte. Pentru ea, Katherine devine un model de urmat.

Filmul a fost prezentat promoțiilor anilor 2000 ai colegiului Wellesley. A fost comparat cu Cercul Poeților Dispăruți și criticat pentru lipsa de dramatism și previzibilitate.

Mona Lisa Smile (2003) Official Trailer 1 – Julia Stiles Movie – YouTube

Personajele
  • Katherine Ann Watson (profesoara)
  • Elizabeth Warren Jones (studenta căsătorită)
  • Joan Brandwyn (aspiranta la profesia de avocat)
  • Giselle Levy (seducătoarea)
  • Connie Baker (timida)

Cele două filme privite în oglindă
Similitudini și deosebiri

Cele două filme au ca punct central maturizarea și devenirea unor tineri/tinere printr-un sistem de educație rigid, conservator, versus o abordare modernă, avangardistă pentru perioada de desfășurare a acțiunii și pentru high society-ul epocii.

Tipologia eroului/eroinei este întruchipată de profesor/profesoară care ies din tiparele impuse de sistemul clasic de învățământ. Antieroul/antieroina este elevul trădător al al idealurilor grupului și studenta ostilă la început, dar modelată și transformată pe parcurs.

Finalul: în “Cercul …” profesorul este silit să demisioneze, în “Zâmbet …” profesoara pleacă benevol după un stagiu de un an.

Concluzii

Cele două filme alese sunt inițiatice și sunt construite pe același tipar. Ambele tratează parcursul unor tineri, drumul lor de la inocență la maturizare și au ca figură centrală profesorul nonconformist care revoluționează metodele clasice de predare.

Al Doilea Război Mondial se terminase, dar societatea americană era departe de a fi una sigură, prinsă între noul război din Coreea, discuțiile tensionate legate de posibila apartenență la doctrina comunistă și pericolul unui război nuclear. Dacă a existat o prioritate națională în Statele Unite în anii ’50, aceea a fost crearea unei comunități sigure, liniștite și ordonate în care milioane de americani care trăiseră războiul să își poată întemeia familii.

Citește și CRISTÓBAL Y DIEGO POR LA ETERNIDAD