de vindecat, se ameliorează
iar de trăit, se suflă în lumânări
luând pe tălpi dimineața
azi am trecut pe lângă Beethoven
să-i ating clapele albe aș fi vrut, clapele
negre
și-a strâns el peste frunte
sfori conectate la difuzoare
în tot oraşul nu se vorbeşte
decât despre
blestematul concert în care, știu, va fi făcut
bucăți, bucățele mici de
luat acasă
sunt goluri pe care nimic le umple
cine știe, de vindecat, se ameliorează
bebeluşii aceia din primul
rând îi ronțăie deja urechile
oamenii strâng la piept pungi
îndeasă speranțe și biciclete
azi dau o fugă prin suflet
e sâmbătă
voi traversa Beethoven
foto credit pinterest.com
încet s-a desprins albul
din coajă
mi-a înroșit sângele și-a dezlegat caii.
ducă-se.
la vedere a rămas nevăzutul pe rafturi…. Citește și încet s-a desprins albul
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.