Ca-ntr-un ritual, o regulă a societății, o validare a cercului, te prefaci mai bine ca oricine și, plusând miza, te îndrepți către ceea ce este BINE, către cine este BINE, către ce vrei ca ceilalți să creadă despre tine, către formalitate, firesc, majoritate, tendințe, cârdășie, comercial, pentru că mulțumirea cu ceea ce ai deja nu pedepsește, nu refuză, nu “închide ușa-n nas”, nu-ți ia mâncarea de la gură, nu te concediază, nu te închide, nu schimbă canalul când te vede la televizor, nu se șterge cu romanul tău la “…”, nu te vorbește pe la spate, nu te trece cu vederea la premii dacă ”greșesti”, iar ceea ce ține de meditație, instinct, rațiune, modestie, nu-ți este servit imediat, concret, scris, material sau verbal. Pentru că speri. Pentru că vrei. Pentru că nu-ți ajunge și-ai dezgropa cadavre pentru a avea mai mult, în realitate NIMIC. Pentru că vrei să fii din ce în ce mai bun, doar în lumina reflectoarelor.