Motto:„Marea artă a poetului comic este aceea de a se apropia întru totul de natură şi de a nu se îndepărta niciodată de ea”.

Aceasta este profesiunea de credință a celui care va revoluționa arta dramatică a veacului al XVIII-lea, producând mutații de esență la toate nivelurile ei: viziune, manieră, tehnici, caractere, asumându-și acest rol cu conștiința unui analist al vremurilor, pentru care literatura trebuie în mod organic să devină o oglindă a realității.

Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 6 februarie 1793), alături de Luigi Pirandello, este una dintre cele mai cunoscute personalități ale Italiei artistice, fiind supranumit de Voltaire „Molière al Italiei”. Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză, deschizând comediei calea modernității prin analiza psihologică a personajelor și ”stilul nou” care încheie epoca – glorioasă, dar devenită între timp vetustă – improvizațiilor și a clișeizatei commedia dell’arte.

Înainte de toate, dramaturgul e un spirit rafinat, care pleacă la drum trasându-și cu migală căile pe care vrea să ajungă la inima publicului, față de care datoria îl pune în situația de a acționa ca un om de teatru complet: concepția sa despre teatru transpare nu numai în texte programatice, ci și în replicile-cheie ale protagoniștilor, fiind repere în interpretarea operei.

Una din cele mai importante profesiuni de credință este cea în comedia Teatrul comic, scrisă la Veneţia în 1750, în care mărturisește, fără echivoc, opțiunea sa estetică, indisolubil legată de existența umană și de spectacolul ei atât de provocator:

Cele două cărţi asupra cărora am cugetat cel mai mult şi de care nicicând nu mă voi căi că m-am slujit, au fost Lumea şi Teatrul. Prima dintre ele îmi înfățișează numeroase şi felurite caractere de oameni, mi le zugrăveşte atât de firesc, încât par făcute anume spre a-mi aduce din belşug subiecte pentru Comedii plăcute şi instructive: îmi înfăţişează semnele, puterea, efectele tuturor pasiunilor omeneşti; îmi furnizează întâmplări ciudate; îmi aduce la cunoştinţă moravurile zilei; îmi arată păcatele şi cusururile cele mai obişnuite ale veacului nostru şi ale neamului nostru, cărora li se cuvine oprobriul sau batjocura Înţelepţilor;  îmi dezvăluie totodată la vreo persoană virtuoasă mijloacele prin care Virtutea se opune acestor corupţii, drept care eu culeg din această carte, tot răsfoind-o sau cugetând asupra ei, în orice împrejurare sau îndeletnicire a vieţii m-aş afla, tot ce este absolut trebuincios să cunoască cel care vrea să exercite cu oarecare merit această profesiune a mea”.

Goldoni face operă de Alchimist, și o face cu o lejeritate exemplară, aparținând acelei caste a scriitorilor prolifici, care scriu ușor, și în același timp proteici, având capacitatea de a-și schimba mereu obrăzarele, datorită unei impresionante puteri creatoare, extrem de versatile. Natura umană îi oferă spectacolul în care se simte deopotrivă actor, analist, interpret și în același timp inspirat pentru a converti aceste ”frânturi” de realitate în creație artistică, menită să instruiască și să îndrepte moravurile: prin urmare  el este un realist în viziune și un clasic în percepția operei de artă, pe care o dirijează în scopuri moralizatoare, asemenea marilor dramaturgi. Marea schimbare pe care o aduce este că sarcina nu mai cade în seama Personajului (deși își asumă tradiția personajelor de comedie bufă: Pantalone, Arlecchino, Brighella, Zanni, Truffaldino, Colombina, Zerbinetta, Franceschina, adică prototipuri ale «măștii vesele a Italiei» – Veneția, care va fi permanent Cetatea din lumea căreia se va inspira, ci este preluată de Autor, care va dirija piesa înspre a deveni o imagine cât mai apropiată de cea pe care o oferă natura umană, în condiția ei accesibilă publicului. Spre deosebire de toţi ceilalţi autori dramatici ai epocii, Goldoni s-a aplecat spre situaţiile obişnuite ale vieţii, înlocuind stereotipiile tipologice cu caracterele (pe urmele lui Jean de La Bruyère ), iar măştile şi costumele de bâlci au fost înlocuite cu fizionomii, adică personaje vii, cu viață interioară palpabilă, eliberată de tirania clișeizatei omniscienței auctoriale.

Cu alte cuvinte, Goldoni este mare pentru că a făcut trecerea de la teatrul de stradă, cu rădăcini medievale, la teatrul modern, propulsând comedia de moravuri acolo unde societatea avea cea mai mare nevoie de modele etice și comportamentale adecvate noii epoci, fără a părăsi vreo clipă scopul nobil al artei, acela de a instrui și de a declanșa trezirea conștiinței.

Parafrazându-i pe avangardiști: „Jos masca, s-a prostituat!”. Într-o lume croită după dictonul etern valabil Todus mundus agit histrionem (Toată lumea joacă teatru), Carlo Goldoni ne învață să trăim aievea, fără a disimula, ferindu-ne de păcatul ipocriziei. O invitație la teatrul vieții, dar fără mască. Cine se încumetă?

***

„Lucietta: Lasă, ştiu eu că nu eşti om rău, şi-o să ne scoţi şi pe noi niţeluş la plimbare, cu măşti!           

Lunardo: Cu… cu… ce? Cu măşti!!?

Margarita (sieşi): Acu-l apucă pandaliile.

Lunardo: Chiar atât de neobrăzate-aţi ajuns, încât să-mi cereţi să vă scot  în lume cu măşti? Văzutu-m-aţi voi pe mine… că acu chiar că zic vorba aia!… ascunzându-mi vreodată faţa sub obraz de carton? Ce înseamnă măştile astea? De ce se maimuţăreşte omul cu mască? Nu mă faceţi să vorbesc! Fetele n-au de ce să umble mascate!

Margarita: Dar nevestele?

Lunardo: Nici nevestele, cocoană, nici nevestele!”

(fragment din Bădăranii, Actul I, scena 1)

https://www.youtube.com/watch?v=wXFJcfJsYJs

Citiți și Elena văcărescu – Eu te-am iubit întotdeauna