iubitul meu se dă cu un
parfum scump, da’ face
toate femeile sunt înnebunite
l-adulmecă începând cu degetele
de la picioare și până-n vârful
limbii care scapără-n mine silabe
un fel de pietre rămase mici de-atâta
ofensivă
astea-mi plac mie, le-adun
cele mai năstrușnice mozaicuri
îmi tapetează interioarele
chiar și cel mai ascuns ungher unde
te păstrez
ca să te miros până la capăt,
iubitul meu.
foto tumblr.com
Citește și mi-a ajuns poezia la os
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.