Iată 5 momente care dovedesc, fără tăgadă, că Angelina și Brad erau îndrăgostiți până peste cap chiar în momentul divorțului

Mai bine de trei ani au trecut de când Angelina Jolie și Brad Pitt au semnat actele de divorț. Brangelina e un mit deja, dar cât de celebru! El fusese căsătorit cu Jennifer Aniston, de care îl leagă ceva mai mult decât amintirea unei căsătorii eșuate și, fie vorba între noi, nu e chiar deloc întâmplător faptul că acum se pare că familia se va reuni, după aproape 14 ani.  Nici ei nu îi merge rău deloc, dacă dăm crezare gurilor „rele”: noul partener al actriţei ar fi miliardarul Elon Musk, şeful companiei TESLA, recent despărţit (în august, anul trecut) de actriţa Amber Heard,  fosta soţie a lui Johnny Depp.

Au fost împreună un deceniu și ceva, timp în care au devenit părinții a șase copii. Cuplul a decis oficializarea legăturii doar atunci când au simțit că e timpul potrivit să o facă, astfel Brad și Angelina au făcut schimb de jurăminte într-o ceremonie intimă, în prezența copiilor lor- Maddox, gemenii Knox și Vivienne, Zahara, Pax și Shiloh. Brad – familist convins!

Întotdeauna mi-am spus că, dacă voi dori vreodată să îmi întemeiez o familie, o voi face la scară mare. Am vrut să fie haos în casă. În casa noastră există un zgomot constant, pentru că mereu cineva chicoteşte, ţipă, plânge sau sparge ceva.”

Zis și făcut. Însă:

În 2016, pe când părea că a început povestea vieții lor, cei doi au luat-o pe drumuri separate. Se pare că întotdeauna, când paradisul pare perfect, apar și problemele. Angelina Jolie și Brad Pitt au ținut mult timp capul de afiș al spectacolului iubirii perfecte, cu atât mai mult cu cât familia s-a completat cu niște copii mai mult decât reușiți.„Căsătoria ne face fericiţi, ne dă un alt sens.”, spunea protagonista din Maleficent. Dar fericirea are termen de garanție, chiar dacă e pe o perioadă nedeterminată. Când crezi că ești mai fericit și nu mai ai nevoie decât de liniște, se întoarce de undeva o roată (întotdeauna sunt rotunde, nu-i așa?) și din înaltul cerului pici în cea mai adâncă groapă cu putință, mai ceva decât Groapa Marianelor. Nu da vina pe soartă!

Multă vreme am crezut că mi-am provocat prea multe pagube – cauzate de droguri. Eram puţin cam în derivă. Eram un tip care simţea că a crescut într-un spaţiu vid şi voia să vadă lucruri, voia să se simtă inspirat. Am mers în căutarea acelor lucruri. Mi-am irosit astfel mulţi ani din viaţă. Dar apoi m-am trezit şi am simţit că îmi iroseam şansele. A fost o schimbare la nivelul conştiinţei. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa zece ani. A fost ca o epifanie – am luat decizia de a nu-mi mai irosi şansele. Am simţit că m-am trezit. Altfel, la ce bun să mai trăieşti?

Doi oameni care s-au cunoscut, s-au iubit, și-au jurat credință și devotament în slujba familiei, rămânând până la capăt convinși că cea mai solidă investiție este cea în copii. Angelina spunea, într-un interviu: „Ne revenim cu toții, ne vindecăm în urma evenimentelor care au dus la ruptură… Ei (copiii) se vindecă de ceva… care aparține vieții, de lucruri din viață”. În definitiv, nu ne-am născut ca să ne fie ușor, pentru că altfel eram copaci, frunze sau cine știe, flori. Oamenii înțelepți realizează la timp nepotrivirile și sunt capabili să ia decizii care, deși aparent sunt în contra legilor firești ale societății, își dovedesc avantajele pentru cei care sunt în situația de a învăța de la viață ce e bine și ce e rău. Divorțul nu este o tragedie, nu e un capăt de lume, și, iată, există oameni care înțeleg că trebuie să renunțe pentru a le asigura fiilor o atmosferă propice în care să se dezvolte.

Adevărul de netăgăduit este că arătau trăznet împreună.

În timp ce reporterii dezvăluiau bătălia cuplului pentru custodie, cei doi lăsau în urma lor momente perfecte și obiective demne a fi urmate de către orice pereche, anunțând astfel lumea că au fost nebuni unul după  celălalt.

Cu ocazia împlinirii celor 45 de ani ai Angelinei, iată 5 momente, înainte de divorț, care dovedesc cu vârf și îndesat că Angelina și Brad erau înnebuniți unul după celălalt, după cum spune o vorbă cu mari înțelesuri:

Unu – când Angelina era o fată rea, dar doar pentru Brad:

Într-o conversație din 2011 cu 60 Minutes, frumoasa fiică a lui John Voight spunea „Sunt încă o fată rea. Încă mai am acea parte în mine. Este chiar la locul ei acum. Îi aparține lui Brad- sau aventurilor noastre.” Brad a secondat ideea într-un dialog cu CBS, când a confirmat: „Ea este încă o fată rea, din fericire. Nu pentru public.’’

Doi – când s-a simțit bine ca soție a lui Brad:

Într-un interviu cu Vanity Fair, Angelina a recunoscut:

„Este într-adevār diferit. Sentimentul cel mai puternic este să fim soț și soție.’’

Trei – când Brad și Angie se considerau sexy unul pe celălalt

Actrița s-a entuziasmat văzându-l pe Brad cu copiii și nu putea decât să se gândească la cât de sexi era acesta.  „Este o calitate atât de sexi, frumoasă la un bărbat, atunci când își ia într-un mod serios responsabilitățile de tată. Încă mă emoționez când îl privesc pe Brad jucându-se cu copiii – este atât de natural devotat și vesel când e în preajma lor.’’ declara pentru London Evening Standard în 2014. De cealaltă parte, într- o discuție cu Vogue, în 2015, Brad contrabalansa: „Este surprinzător cât de mult îmi place îndrumarea soției mele. Am încredere totală în ea. Este decisivă, incredibil de intuitivă, la obiect și aș putea spune chiar sexi la datorie.’’

Patru – atunci când Brad a devenit familia Angelinei

Într-un interviu pentru Marie Claire, în 2012, Angie se confesa cum Brad i-a schimbat viața și i-a devenit familie. ‘„Brad mi-a înfrumusețat viața în moduri pe care niciodată nu mi le puteam imagina. Am construit o familie. Nu este doar iubirea vieții mele, ci familia mea. Păstrez asta în suflet cu drag. Cred că ce am învățat de la Brad cum e să ai o familie a cărei fericire și bună stare să le pui înaintea fericirii și bună stării tale.

Cinci – când Brad a fost cel mai fericit om din lume

În timpul unei discuții cu Esquire, în 2013, Brad a spus „Am foarte puțini prieteni. O mâna de prieteni apropiați, dar am familia mea și nu am mai fost așa de fericit niciodată. Fac, realizez lucruri. Nu știu, pur și simplu, cum ar putea fi o viață mai feiricitā de-atât.’’

Vanity Fair-Italy-2015

După divorțul de Angelina Jolie, Brad Pitt declară că ar fi făcut altfel lucrurile, astfel încât să nu se găsească în situația de a pierde femeia pe care a iubit-o și căsătoria în care, timp de 12 ani, și-au trăit visul. Poate că e mai bine să prevedem și să învățăm, ne spune el dincolo de cuvintele triste, decât să avem târzii și dureroase revelații. Lecția e bună atâta timp cât nu e tardivă, de aceea citim ceea ce alții au ajuns să conștientizeze abia după ce răul a fost produs. Se pare că textul acesta, pe care îl puteți citi integral pe Catchy.ro , a făcut înconjurul lumii, fiind atribuit mai multor surse (bărbați, desigur). Totuși, ar fi important să citiți până la capăt.

Fericirea poate fi menținută, spune actorul, dacă un bărbat ia seama la câteva sfaturi. Poate că nu se vor putea schimba radical lucrurile, dar măcar știm că undeva, cineva s-a gândit la noi, convins că avem înțelepciunea de a nu-i repeta greșelile.

  • Nu înceta niciodată să curtezi femeia pe care o iubești, să consideri fiecare zi drept prima în care te-ai îndrăgostit de femeia ta, așteptând cu nerăbdare întâlnirile. Când ai cerut-o de soție, ai promis să fii bărbatul care îi va prețui inima, de bună voie primită drept cel mai de preț cadou, și, mai ales, drept cea mai înaltă dovadă de încredere. Nu uita niciodată că ea te-a ales din atâția alții, așa că nu ai dreptul să devii leneș față de iubirea ei.
  • Ai grijă și de inima ta cu aceeași vigilență cu care ai ocrotit-o pe a ei, și, oricât de mult te-ai dărui acestei lumi, păstrează un loc numai pentru ea, întotdeauna pregătit s-o primești cu toată dragostea ta, neatinsă de alte tentații.
  • Îndrăznește să te îndrăgostești mereu, cu forțe mereu proaspete. Nu îi poți cere la nesfârșit celuilalt să te iubească necondiționat, dacă tu nu iubești imaginea pe care ai creat-o în sufletul lui, dacă nu-ți mai poți vedea culorile și sensul. Suntem într-o continuă schimbare, nu mai ești cel care ai fost în ziua nunții, iar în cinci ani nu vei mai fi omul care ești astăzi, și totul va lua altă întorsătură dacă nu înțelegi că unele lucruri trebuie să rămână ca la început, dacă vrei să fii fericit. Ea nu e obligată să stea cu tine sau să accepte golul în care nu se mai regăsește lângă tine. S-ar putea să te îndepărteze din inima ei și să te trezești alungat de acolo pentru totdeauna, dacă nu lupți în fiecare zi ca acest lucru să nu se întâmple. Dragostea e o luptă care nu cunoaște oboseala.  Reinventează-te, dar în aceeași iubire.
  • Privește întotdeauna spre părțile ei cele mai luminoase și concentrează-te cu dragoste asupra lor, pentru că energia aceasta le va spori. Trebuie să ajungi la punctul acela în care tot ceea ce vezi e numai iubire, și atunci fii sigur că numai iubire vei primi înapoi, înmiit. Așa vei putea ajunge să crezi cu tărie în norocul de a fi soțul cel mai fericit de pe pământ.

Cu mulțumiri, Alessia Achim @ Luminița Giurgiu!

Sursă foto: ro.pinterest.com