agrafe din os de spumă
cu pasul îngreunat de splendoare
el cară coturi de râu, agrafe
din os de spumă, bulboane
unde se aruncă iubiții
și o răcoare
peste o fierbințeală.
el îmi zâmbește, hai plângi
subțire și
la locul tău, ca o virgulă bine pusă
cu brațele petrecute sub pietre
pielea-i un șifonier în care apa
atârnă pe umerașe.
foto flickr.com
cele betege sunt cele mai generoase
se spune
e scris chiar pe limba efemeridei
dar cum le-ai putea recunoaște așa
fără glas, făr’ a le ține palpitul
lipit de piele, și nu cămașa
cu flori de mătase
dac-am plecat n-ai câștigat, iar c-ai rămas
n-am pierdut… Citește și tril fără mierlă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
