pește nărăvaș de apă dulce durută
dacă înlături micile romantisme
rămâi cu o haină scămoșată de fier
nimic inutil, bătrânul parfumier
îți va da fata
și-ntreaga împărăție pentru
nesiguranța ta înnăscută
apele lui aromate
ți-ar fi săpat trei canalete și-un vaier
de avalanșă mută
martore clătinate la minte se jură
și scuipă-n sân c-au văzut
rana ta sângerândă
la spate.
foto The mockery and absurdity of human existence
Citește și ce-au de făcut ele
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.