„Clapele pianului sunt albe şi negre, însă în mintea noastră răsună ca o mie de culori.” (Katie Melua)

Dacă sunteți un fan al muzicii clasice, atunci știți cu siguranță despre pian. Folosit în concertele de pretutindeni, pianul are o lungă istorie de a aduce muzica la viață cu sunetul său delicat și rezonanța frumoasă. Dar știați că există o zi dedicată pianelor? Așa este, există o zi despre istoria și dragostea pentru piane. Citiți mai multe pentru a afla despre istoria pianului și despre cum puteți sărbători această muzică uimitoare.

„Viaţa e ca un pian: clapele albe sunt momentele fericite; clapele negre sunt momentele triste, dar reţine că ambele clape sunt folosite pentru a da o muzică suavă.” (Bartolomeo Cristofori)

Evoluţia pianului a început prin epoca medievală, ca dulcimer, un instrument cu trei sau patru coarde atașate. De acolo s-a dezvoltat în clavecin, spinetă și, în sfârșit, pian – în secolul al XV-lea. A fost inventat de Bartolomeo di Francesco Cristofori, iar clavecinul este considerat a fi cel mai apropiat predecesor de ceea ce oamenii moderni cunosc drept pian.

„Sunt un interpret de poveşti. Când cânt e ca şi cum aş sta la pian şi aş povesti basme.” (Nat King Cole)

Ziua Pianului a început ca o idee a pianistului / compozitorului / producătorului german Nils Frahm. Nils Frahm compune muzică de pian clasic cu muzică electronică, reformând muzica pianului cu o abordare neconvențională. Ziua se sărbătoreşte din 2015. Când Frahm a fost întrebat de ce lumea are nevoie de o zi a pianului, acesta a răspuns înapoi “ merită să sărbătorim pianul și tot ce este legat de el: interpreți, compozitori,  și cel mai important, ascultătorul.” 

Cum putem sărbători Ziua Pianului? 

Un site oficial, Pianoday.org, listează toate concertele și evenimentele la care puteți merge în toată lumea pentru a sărbători frumusețea pianului. 

Dacă vă place să auziți muzică clasică, trebuie doar să deschideţi aplicaţiaYoutube” de pe dispozitivul Dvs. Dacă doriți o noapte distractivă, atunci participați la un concert la teatrul local. Dacă sunteți cu adevărat pasionat, atunci luați niște lecții de pian prin cursuri online. În timp ce ascultați muzică sau cântați la de pian, folosiți hashtag-ul #worldpianoday pe reţelele  de socializare și anunțați toată lumea că în această zi, este despre pian. 

Sau ascultând un concert extraordinar cu Michel Petrucciani*, în timp ce citiți poemul lui Adrian Păunescu:

Noapte de unul singur

Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.

De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.

Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.

Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.

Pendula ca streangul de moarte e gata
Se mişcă de parcă mă strânge cravata
Mă târâi pe coaste, te caut pe perna
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.

Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.

Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat în coastele mele
Atât aş voi să te văd înc-o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată

Şi când lângă focul ce-atât ne legase
În soba adânc păduraticei case
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.

Aşa cum acum eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vre-o scăpare
Şi el îmi răspunde cu-n sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.

Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.

*Michel Petrucciani (n. , Orange, Franța – d. , New York, SUA) a fost un pianist și compozitor de jazz francez. O gravă afecțiune osoasă numită osteogeneză imperfectă l-a condamnat la o viață de boală, astfel că a avut doar un metru înălțime. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost un obstacol pentru a-și dedica timpul  studiului pianului, care i-a permis să devină unul dintre cei mai cunoscuți pianiștii de jazz din toate timpurile. Dotat cu o tehnică extraordinară, stilul său a fluctuat între o atmosferă intimă și romantică, proprie stilului Bill Evans,al cărui fervent admirator era.

Citiți și Toate sunetele…