Teatrul a fost una dintre cele mai populare forme de divertisment ale grecilor. Dacă ai fost vreodată la teatru sau ai văzut un spectacol live, știi cât de distractiv poate fi teatrul. Născută din serbările dionisiace, această artă ocrotită de Thalia  (muza comediei  – în greacă veche θάλλειν, thállein; „a înflori, a fi înverzit”), și de Melpomene (muza tragediei – numele provine de la cuvântul grec echivalent cu a celebra cu dans și cântec), și-a consacrat de la început rolul spiritual, prin conceptul de catharsis (Κάθαρσις este derivat din cuvântul grecesc καθαίρειν (katharein), care semnifică „a curăța”), având semnificația de eliberare de pasiuni, purificare de emoții, în special de acelea de milă și teamă (Aristotel – „Poetikon”).

Tragedia antică greacă, reprezentată strălucit de Sofocle, Eschil și Euripide, a reprezentat, în istoria teatrului, cea mai înaltă formă artistică de manifestare a talentului creator și reprezintă, de atunci, punctul de reper  în evoluția acestuia.

Pentru cei care iubesc arta teatrului, ar trebui să știți despre Ziua Teatrului! Să aflăm despre această sărbătoare specială și să o sărbătorim!

Teatrul din Delphi

Teatrul din Delphi

„Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească.” (Federico Garcia Lorca)

Datorită evenimentului inițiat în 1961 de Institutul Internațional de Teatru (ITI), în fiecare an, teatrele din întreaga lume sărbătoresc valoarea și importanța teatrului, iar această sărbătoare acționează ca un apel pentru ca guvernele, politicienii și instituțiile publice să-i vadă valoarea pentru societate, ca factor cultural și spiritual. ITI transmite, de asemenea, un mesaj anual, rostit de un interpret de teatru, pentru a împărtăși reflecțiile lor despre arta teatrului și viitorul său. Primul dintre aceste mesaje a fost rostit de Jean Cocteau în 1962. 

„Teatrul a fost întotdeauna o necesitate pentru mine” (Giacomo Casanova)

Acest mesaj este tradus în peste 50 de limbi, citit pentru mii de spectatori și tipărit în sute de ziare. Deoarece ITI are peste 90 de centre în întreaga lume, institutul încurajează, de asemenea, colegiile, școlile și profesioniștii teatrului să sărbătorească și ei această zi. 

„Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat” (Seneca)

Data acestei sărbători corespunde și cu deschiderea sezonului Teatrului Națiunilor la Paris. Scopul acestei sărbători, potrivit ITI, este promovarea teatrului în toate colțurile lumii, conștientizarea valorii teatrului sub toate formele sale, contribuirea la promovarea comunităților locale de teatru la scară mai largă și împărtășirea dragostei de teatru cu alții. 

„Teatrul şi poezia sunt cele care i-au ajutat pe oameni să trăiască şi să continuie” (Vanessa Redgrave)

Cum putem sărbători Ziua Mondială a Teatrului? 

Puteți citi / auzi  și răspândi pe rețelele de socializare piesele puse la dispoziție online, utilizând hashtag-ul #worldtheaterday. Puteți viziona filmele ecranizate după piesele lui Shakespeare, cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Vizitați teatrul local și susțineți-l, donând organizațiilor afiliate, cumpărați bilete pentru a vedea unele dintre concertele lor găzduite. Puteți chiar să vă alăturați unui program de teatru și să învățați muzică și actorie în zona dvs. locală.

Între teatru şi comorile lumii aş alege teatrul.” (Maria Filotti)

Recomandarea noastră:

Citiți și „Glumesc” – Monolog de teatru (Ilinca Bernea)